Cu ocazia conferinței de presă susținută ieri la sediul PSD Bihor, vicepreședintele organizației, Florian Sîrca și consilierul local, Liviu Sabău-Popa, au oferit noi detalii privind două proiecte de HCL depuse de către PSD în problema recuperării taxelor abuzive plătite de cetățeni către Primăria Oradea și a închiderii unor piețe.


Așa cum scria și BihorNews.ro acum câteva zile, cei trei consilieri locali ai PSD, Florica Bungău, Adrian Madar și Liviu Sabău-Popa, cu sprijinul vicepreședintelui PSD Bihor Florian Sîrca, au depus două proiecte de hotărâre de consiliu local prin care își propun despăgubirea orădenilor de la care Primăria a încasat taxe și impozite abuzive dar și, prin al doilea proiect, sprijinirea micilor producători din zonă și a cumpărătorilor din Oradea, afectați de creșterile de prețuri.

De altfel, președintele PSD Oradea, senatorul Florian Bodog, anunța recent noi acțiuni ale organizației municipale social democrate venite în sprijinul orădenilor.

PSD, spunea Florian Bodog, va depune o inițiativă prin care să corecteze hotărârea luată abuziv de majoritatea PNL privind stabilirea impozitelor și taxelor din Oradea. Ne referim, spunea acesta, la trecerea unor terenuri arabile din intravilanul orașului în categoria “curs-construcții”, ceea ce a condus la majorarea ilegală chiar și de patru ori a impozitelor plătite.

Subiectul a fost adus în atenția publicului de către Florian Sîrca, unul dintre vicepreședinții PSD la nivel de județ.

Al doilea proiect de HCL vine în sprijinul micilor producători bihoreni, mai ales din zona Oradiei și cere înființarea unor piețe volante, organizate în diverse zone din municipiu.


Pentru că, de-a lungul anilor, propunerilor lor au fost ignorate de către majoritatea PNL din Consiliul Local, cu ocazia conferinței de presă de ieri, PSD a lansat și două petiții online, adresate direct cetățenilor interesați. Poate vor avea mai mult succes de data asta.

Prima se referă la taxele ilegale și abuzive, o practică obișnuită a conducerii peneliste a Primăriei Oradea, conform social democraților. Spuneți stop abuzurilor și ilegalităților! Semnați petiția PSD Oradea – se mai spune într-o postare de pe pagina de Facebook a organizației, care își propune să obțină restituirea banilor plătiți de orădeni către Primărie și repunea acestora în situația anterioară. Petiția poate fi găsită aici.

A doua petiție, în contextul închiderii unor piețe din Oradea, cere înființarea unora volante.

Piețele volante, spune PSD, vin ca o alternativa la închiderea piețelor Ioșia și Nufărul, dar și ca o soluție pentru cartierele care nu au și nu au avut niciodată acces la produse oferite direct de producători. Vă încurajăm, spun reprezentații social democraților, să semnați și dumneavoastră petiția care vine în sprijinul acestei inițiative! Petiția poate fi găsită aici.

Articolul precedentDe ce este bine să purtăm șosete în timpul somului. Explicația medicilor
Articolul următorStatul român plătește lunar 6.500 de lire chirie pentru directoarea ICR Londra, care n-a vrut să stea într-un apartament gratuit. Cum explică MAE