Daniel Moroşanu, prim-vicepreşedintele PNL Vrancea, a picat Bacalaureatul. În vârstă de 42 de ani, Daniel Moroşanu nu a reuşit să obţină notă de trecere la proba la Limba şi Literatura Română. El a declarat pentru presa locală că a făcut contestație și speră ca la recorectare să obțină peste 5.

Daniel Moroşanu, prim-vicepreşedintele PNL Vrancea, a picat examenul de Bacalaureat. Liberalul a fost declarat respins după ce la Limba şi literatura română a fost notat cu 3.60. La Istorie, Daniel Moroşanu a primit nota 7.55, iar la Geografie a obţinut 8.65.

Liderul PNL Vrancea a depus deja contestaţie şi a cerut recorectarea lucrării de la Limba şi literatura română, materie la care se lăuda că a luat şi meditaţii.

Daniel Moroşanu a absolvit în anii ’90 o şcoală profesională de mecanici auto. Prim-vicepreşedintele PNL Vrancea, Daniel Moroşanu, a absolvit Liceul „Simion Mehedinţi” Vidra

“Am făcut meditații la limba română. Am avut nevoie și nu mi-e rușine. A fost interval destul de mare de când am absolvit, am avut nevoie de o oarecare pregătire”, a declarat Moroșanu la Digi24.

Daniel Moroşanu este din anul 2017 prim-vicepreşedinte al PNL Vrancea, unde se ocupă de Departamentul de Politici Publice. Este considerat unul dintre oamenii de încredere ai ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, fiind şi şoferul personal al acestuia cât timp Ştefan a fost deputat. (sursa)

Articolul precedentAtenție – Cardul de sănătate redevine obligatoriu de astăzi, inclusiv la farmacii!
Articolul următorPNL nu se descurcă singur: încearcă să racoleze tot mai mulți primari PSD