Este cert: prețul pâinii va crește, ba chiar de mai mai multe ori, până la iarnă, scumpirea fiind imposibil de evitat în următoarele luni, în condiţiile în care costurile sunt influenţate semnificativ şi de preţul ridicat al grâului din această perioadă, „cel mai mare preţ înregistrat în luna august din istorie”, spun reprezentanții industriei de morărit şi panificaţie.

Pentru a nu intra în faliment, aceștia se văd nevoiți să solicite o schemă de ajutor din partea statului pe fondul „creşterii nemaiîntâlnite a preţului la energie electrică”, informează AGERPRES.

„Preţul grâului este acum 1.100 de lei/tonă adus la moară. Este cel mai mare preţ înregistrat în luna august din istorie. Am mai avut în anii 2003-2004 o asemenea problemă, dar a fost mai târziu, în lunile septembrie-octombrie, dar noi din 10 august suntem pe 1.100 de lei tona de grâu, ceea ce este foarte mult. Noi am avut un preţ mare la grâu şi până în noua recolta şi atunci nu am modificat preţul pâinii, pentru că am zis că vine grâu din noua recoltă care e mai ieftin şi ne echilibrăm, dar din păcate ne-am dezechilibrat total”, a declarat Aurel Popescu. preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase – ROMPAN.

Acesta că preţul pâinii va creşte semnificativ până în iarnă, pentru că preţul actual al grâului va influenţa şi preţul pâinii, materia primă reprezentând până la 50% din costuri, iar restul fiind utilităţile şi forţa de muncă.

„Dacă nu ţinem pasul cu costurile la preţurile de vânzare, scrie faliment pe noi. Şi aşa foarte mulţi se plâng că au probleme mari cu supermarketurile şi, neputând modifica preţurile, ei vând în pierdere acum. Or, a vinde în pierdere, fără nicio o perspectivă până la anul pe vremea aceasta, înseamnă faliment. Atenţie, majorările de preţ nu vor veni dintr-odată, ci pe măsură ce în contabilitate înregistrezi că eşti pe pierdere sau că eşti pe zero. În mod cert vor fi acum nişte scumpiri, vor mai fi în octombrie-noiembrie, când va veni preţul majorat al gazului. Pe de altă parte, sindicatele fac presiuni că totul se scumpeşte – energia, întreţinerea, căldura la iarnă – şi vor salarii mai mari pentru angajaţi. Ceea ce pot să vă spun este că preţul pâinii va creşte semnificativ până în iarnă. Cred că niciun agent economic nu îşi mai permite să nu modifice preţurile la majorările de costuri actuale, când energia electrică a crescut de la 230 de lei/MWh la 478 lei/MWh”, a explicat Aurel Popescu.

După cum a anunţat recent ministrul Agriculturii, România a înregistrat anul acesta o recoltă-record la grâu, respectiv 11,4 milioane de tone. Cu toate acestea, președintele ROMPAN subliniază că preţul grâului nu mai este influenţat de producţia naţională, ci de ceea ce se întâmplă la nivel mondial, la Bursa de la Chicago, Bursa de la Paris.

„Noi, când facem preţurile în România, ne uităm la MATIF. Într-adevăr, sunt nişte cauze, dar eu văd cauza principală China, care a cumpărat vreo 40 de milioane de tone de grâu mai mult decât normal, în timp ce producţia mondială este mai mică. Vom mânca din stocuri şi vom fi sub presiune tot timpul, dacă balanţa rămâne aşa”, avertizează șeful ROMPAN.

În acest context, după părerea lui Aurel Popescu, singura soluţie viabilă pentru a putea supravieţui în această perioadă este intervenţia statului, respectiv introducerea unei scheme de ajutor pentru morărit şi panificaţie, similară cu ceea ce s-a dat pentru HoReCa.

„Eu cred că statul trebuie să intervină, pe de o parte, pentru populaţie, iar pe de alta parte trebuie să intervină şi pentru noi, să primim ceva în legătură cu această creştere nemaiîntâlnită la energie electrică. Noi am solicitat Ministerului Energiei să ne facă o schemă de ajutor pentru morărit şi panificaţie, chiar investiţii în energie verde, o schemă de ajutor ca la HoReCa, dar pentru susţinerea preţului la energie. Am scris deja ministerului, am avut o întâlnire cu ministrul Energiei şi cu un secretar de stat, care ne-au transmis că se lucrează. În acest moment aceasta este soluţia”, a arătat Popescu.

În ceea ce priveşte forţa de muncă, reprezentantul industriei de morărit şi panificaţie a menționat că aceasta este în continuare deficitară în acest sector. După ce au fost calificaţi în ţară, la locul de muncă, oamenii preferă să meargă la muncă în străinătate, pentru că se câştigă mai mult. Potrivit lui Popescu, la ora actuală, în industrie se lucrează foarte mult cu străini şi cu necalificaţi.

Preşedintele ROMPAN mai susţine că grâul din noua recoltă este destul de bun din punct de vedere panificabil. Din păcate însă, industria de profil de la noi din țară nu va beneficia foarte mult de pe urma acestui lucru, pentru că vor fi cantităţi importante care o să meargă la export şi în acest an.

„România a fost şi va fi întotdeauna o ţară exportatoare de cereale”, a subliniat Aurel Popescu.

Ciprian Voinea / agro-tv.ro

Articolul precedentUn consilier angajat la Guvern cere din SUA opinii favorabile lui Florin Cîțu. Profesor american: „A spus că e ziarist la Digi 24”
Articolul următorFlorian Bodog: Nu am prejudiciat niciodată Statul cu nimic și sunt, fără dubiu, nevinovat!