Polițistul vlogger Tavi Perțea spulberă mitul fentării alcooltestului cu ajutorul pătrunjelului, usturoiului sau gumei de mestecat. Într-o filmare de pe canalul său de Youtube, polițistul a arătat că alcooltestul nu poate fi fentat.

Pentru că printre șoferi circulă unele mituri potrivit cărora aparatul alcooltest poate fi fentat dacă mesteci, după ce ai consumat alcool, pătrunjel, gumă de mestecat sau usturoi, polițistul bihorean Tavi Perțea a făcut un experiment prin care a demontat aceste mituri.

În cadrul experimentului, polițistul a băut un pahar de vin, după care a mestecat pătrunjel. În urma testării a ieșit o alcoolemie de 0,33. Într-o altă seară a consumat bere, după care a mestecat gumă. Nici de această dată alcooltestul nu a putut fi fentat. În a treia seară, polițistul a mâncat usturoi după ce a băut un pahar de pălincă. Nici usturoiul nu a ajutat la eliminarea alcoolemiei.

„După aceste experimente pot să trag următoarea concluzie. Singura situație în care putem să facem să ne iasă zero în aparatul alcooltest este să nu consumăm alcool sau alte alimente care conțin alcool cu cel puțin 12 ore înainte”, a explicat polițistul care a avertizat că pentru alcoolemie la volan se pierde permisul de conducere, iar dacă este peste 0,8 se deschide dosar penal. (ziare.com)

Articolul precedentImpozitul pe proprietăți nu se majorează până în 2025, susțin surse politice. Propunerea, care a aparținut social-democraților, a fost acceptată de PNL
Articolul următorAmbulanța Bihor, premiată la Congresul European de Medicină de Urgență de la Berlin