Tensiuni la cel mai înalt nivel al Uniunii Europene, asta după ce Parlamentul European a anunțat că a sesizat vineri Curtea de Justiţie a UE.

Motivul ar fi acela de a condamna Comisia Europeană pentru neaplicarea reglementării privind condiţionalitatea plăţii fondurilor europene de respectarea statului de drept, a anunţat preşedintele legislativului comunitar, conform AFP. Măsura fusese luată împotriva Ungariei și Poloniei, dar nu a fost aplicată până acum.

 Anunțul Parlamentului European

„După cum o solicitau rezoluţiile parlamentare, serviciul nostru juridic a sesizat astăzi Curtea de Justiţie (…) pentru neaplicarea reglementării privind condiţionalitatea”, a anunţat David Sassoli, președintele Parlamentului European, într-un comunicat.

Astfel, legislativul comunitar şi-a respectat promisiunea de a acţiona în instanţă executivul UE, care are rolul de gardian al tratatelor, la Curtea de Justiţie a UE.

„Ne aşteptăm ca Comisia Europeană să acţioneze într-un mod consistent. Cuvintele au fost transformate în fapte”, a mai precizat Sassoli în comunicat.

Vizele SUA?

Surprinzător, pentru unii, Parlamentul European are o atitudine total diferită față de Comisia Europeană în cazul vizelor impuse de SUA românilor, de facto cetățeni europeni de mâna a doua!

Așa cum ne întrebam și noi recent, dacă legislația UE atât de importantă (și este!), de ce ditamai Comisia Europeană nu o respectă atunci când vine vorba de vizele impuse de SUA românilor?? Și de ce Parlamentul European nu face un demers similar în acest caz?

Pentru că numită legislație UE cere, în acest caz, reciprocitate! Dar numai de vreo ȘAPTE ani încoace, deci nu e grabă. Că doar e vorba de români…

Articolul precedentRomânii, numiți ”idioții Europei” de un ziar din Germania
Articolul următorAfacere românească de succes cu genți de lux. Gerard Butler și premierul Australiei au în garderoba lor un produs confecționat la Oradea