Parlamentarii britanici au adoptat legea care pune capăt liberei circulații a muncitorilor din Uniunea Europeană (UE), printr-un vot ce indică problema personalului medical străin în toiul crizei sanitare cauzate de covid-19, relatează AFP citat de profit.ro. Textul de lege abrogă – începând din 2021 – drepturile specifice de a imigra ale cetățenilor spațiului economic european – UE plus Islanda, Norvegia și Liechtenstein – și elvețieni.

Ministrul britanic de interne Priti Patel a promis luni un sistem ”mai ferm, mai drept și mai simplu”, care urmează ”să joace un rol vital” împotriva pandemiei covid-19.

Opozantul său laburist Nick Thomas-Symonds i-a replicat că legea este ”o amenințare la adresa (sistemului spitalelor publice) NHS, în momentul în care avem nevoie de el mai mult ca niciodată”.

Pentru a imigra, este necesar un câștig de 25.600 de lire sterline pe  an (28.600 de euro) – adică mai puțin decât salariul median național, dar mai mult decât câștigă orice salariat din sectoarele sănătății și social. Un pic peste 13% dintre salariații NHS sunt străini – iar 5,5% sunt cetățeni europeni.

Citește mai mult aici.

Articolul precedentPNL în ”alertă”
Articolul următorCe documente trebuie să prezentați ca să justificați deplasarea în afara localității