Sute de obiecte de ceramică importate, dar vândute de către comercianţii din localitatea Horezu ca ceramică de Horezu, au fost descoperite în urma unui control făcut de către poliţişti în zonă.

În urma constatărilor au fost deschise şapte dosare penale.

În plus, la comercianţii din Horezu poliţiştii au descoperit zeci de mii de euro cash, fără documente justificative.

Un control făcut săptămâna aceasta de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Vâlcea a scos la iveală faptul că la Horezu numeroşi comercianţi care pretind că vând celebra ceramică realizată de artizanii locali oferă, de fapt, produse contrafăcute.

Poliţiştii au ridicat sute de astfel de obiecte făcute nu manual şi nu în acea zonă, dar inscripţionate ca fiind ceramică de Horezu. 

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că nu s-a stabilit încă provenienţa întregii cantităţi de produse contrafăcute, dar că unele dintre acestea au fost fabricate în Bulgaria.

„Au fost verificaţi 10  operatori economici, ce îşi desfăşoară activitatea în oraşul Horezu, al căror obiect principal de activitate îl reprezintă comerţul cu amănuntul al produselor din ceramică, specifice zonei respective.

Pentru neregulile constatate au fost întocmite 7 dosare penale (…) constând în punerea în circulaţie a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu o marca înregistrată.

Au fost identificate şi ridicate un număr de 411 de produse contrafăcute, respectiv oale, farfurii, ulcioare, ceasuri, castroane, căni,  în valoare de 6.600 lei”, se arată într-o informare dată publicităţii de IPJ Vâlcea.

În plus, poliţiştii au aplicat amenzi de 21.500 de lei, fiind confiscată suma de 1.919 lei, reprezentând încasări nefiscalizate. 

„Totodată, a fost indisponibilizată suma de 58.000 de euro, sumă ce a fost identificată în numerar, în unitatea de vânzare fără documente justificative”, precizează sursa citată.     

Încă din urmă cu zece ani meşterii din zona Horezu atrăgeau atenţia că vânzătorii de suveniruri expun produse făcute în China sau în Bulgaria sub formă de produse locale de artizanat. 

Ceramica de Horezu a fost inclusă în anul 2012 de UNESCO în Patrimoniul Cultural Imaterial. (sursa)

Articolul precedentLideri mondiali! 400.000 de români lucrează în industria videochat…
Articolul următorMeteorologii anunţă temperaturi uşor mai ridicate decât cele normale în primele trei săptămâni din iunie / Va ploua peste media din această perioadă