Costi Rogozanu: Căldura la iarnă ne va rupe în două. Dobânzile la credite rod și ele din orice surplus. Prețurile la alimente de bază se duc la cer. Industria e sabotată de prețurile la energie, adică avem o criză de joburi la orizont. Toate sunt generate de crize oarecum explicabile. Și atunci de ce avem unii impresia că inflația gigantică e cumva „aranjată”.
Prețurile tot cresc. Suntem anunțați că vin crize fioroase inevitabile, unele imediate pe care le simțim deja – prețuri la alimente, la căldură – altele ceva mai îndepărtate, care ni se par „povești” pe lângă problemele cotidiene (criză climatică, militarizare și risc ridicat de conflict mondial). Impresia celor mai mulți dintre noi e că multe dintre necazurile noastre sunt „aranjate”, puse cu mâna de unii, de niște elite. Ca de obicei, astfel de impresii colective nu sunt complet greșite, sunt doar prost expuse și interpretate.
Când vedem profiturile uriașe ale unor companii de energie, de exemplu, e normal să ni se pară suspect că aceleași companii plătesc emisiuni și articole în care ni se explică frumos că putem trăi și cu 18 grade Celsius în casă iarna, că e mai „sănătos”.
Astfel de prostioare sunt la fel de credibile precum companiile de tutun care vor să ne facă să ne lăsăm de fumatul „nesănătos” (există cică și fumat sănătos, dar doar cu dispozitive noi pe care vor tot ei să le vândă).
Această neîncredere normală este combătută de experți cu preacunoscutele sloganuri: fake-news, conspiraționism etc. Reacția aceasta a ajuns atât de compromisă încât o să ajungem să credem mai mult în conspirații decât în declarații oficiale. Și asta nu pentru că suntem needucați, ci pentru că suntem prea păcăliți
Pentru că e normal să întrebi următoarele: OMV are profit istoric și tu îmi spui mie că toate sunt de la războiul din Ucraina?; petrolul e scump, dar în istorie a fost și mai scump și nu ajungea în halul ăsta la pompă; uleiul alimentar o fi scump, dar cartelările, condiționările distribuitorilor chiar nu contează? Și, întrebarea supremă: cum Dumnezeu ne spuneți tot timpul că mărirea salariului produce inflație, iar toată cursa nebună și artificială a prețurilor nu e dubioasă, e doar „natural” venită din război și pandemie
Au fost studii și atenționări deja că proporția salariilor în cursa măririi prețurilor e istoric de mică. De fapt profiturile unor mari companii au cea mai mare pondere în această mărire de prețuri care a început după pandemie, doar a fost accentuată de război. Ponderea profiturilor în aceste măriri de prețuri este de 60%, comparativ cu doar 8%, cât ar atârna mărirea salariilor în măririle de prețuri. Deci bănuiala că profiturile unor mari companii sunt de fapt „profituri de război”, cum le-a numit Macron zilele trecute, nu-i deloc conspiraționistă, e doar realism.
Condițiile prielnice – crize precum pandemia, războiul – au determinat companii puternice să devină și mai puternice, să impună un anumit tip de joc pieței, să speculeze panica oamenilor. Iar de aici încolo depinde doar cât de puternic e statul respectiv să mai intre în negocieri cu diverși coloși multinaționali sau naționali. Inutil de spus, pentru state precum România, bătălia pare din start pierdută
Se speculează frica și instabilitatea pieței. După ce puterea de cumpărare se face praf, vor suferi și marile corporații. Care ce vor face? Vor cere ajutor tot din bani publici. Se întâmplă de când lumea, iar așa-zisa conspirație e o impresie corectă, doar incompletă. Prețurile chiar sunt aruncate la cer de blocarea unei lumi globalizate în conflicte reci sau calde. Toate sunt reale, dar la fel de reală e politica „profitorilor de război”.
Bancherii șefi de prin tot Vestul anunță creșteri constante ale dobânzilor. Și mai fac și recomandări „discrete”, precum șeful Bank of England, Andrew Bailey, care explica superb că trebuie să ne mai potolim cu creșterile de salarii, „altfel, pierdem controlul”. Desigur, pierdem controlul întotdeauna de la salarii, nu de la profituri uriașe.
Excelentul Michael Roberts, economist marxist (știu, la cuvântul ăsta prin România se îngheață, în alte părți e doar un titlu de seriozitate), sublinia paradoxurile afacerilor de criză. De exemplu, băncile din eurozonă vor dudui de profit: au luat în timpul pandemiei credite cu dobânzi negative, iar acum privesc mulțumite cum măresc băncile centrale dobânzile.
Da, multe bănci vor înregistra profituri de zeci de miliarde din pandemie. Banca Centrală Europeană deja discută modalități de stopare a acestui filon uriaș de „profit din criză”. Conform Financial Times, pentru conducerea BCE e inacceptabil să livrezi profituri uriașe din bani publici în timp ce tu mărești dobânzile pentru gospodăriile de rând. Să vedem cum o vor face.
Păi, dacă avem atâta profit, tot o să se vadă bine în economie, nu?, poate veți spune. Păi nu. Aceștia doar sunt pionii câștigători în ciclonul crizelor. Mulți pierd. Am citit un interviu interesant cu un patronul unui mare lanț de magazine francez care arăta cum e practic forțat de producători puternici din zona agroindustrială să mărească prețul artificial: „Jumătate din măririle de prețuri care ni se cer nu sunt transparente, sunt suspecte”. Și a dat un exemplu despre cum se mărește prețul la ulei: „Ni se zice: îți livrăm ulei, dar trebui să-ți creștem cu 34% prețul de achiziție. Dar, dacă vei cumpăra, n-o să mai dăm uleiul concurenței, și ție îți vom livra 130% din cât ai cerut”. Asta nu e o șmecherie din Piața Berceni, e o treabă spusă de Michel-Edouard Leclerc, șeful unei întreprinderi cu 34 de miliarde euro cifră de afaceri.
Ce ne facem?
Așadar, nevoia maximă este în zona transparenței măririi prețurilor. Sunt agricultori care vor specula, alții care vor muri sufocați de puterea monopolurilor. Sunt întregi hălci de industrie în pericol. Dar există și o piață a speculei și lobbyului
Există măriri justificate de prețuri, există hienele care ne fac viața și mai grea. Uneori faci greu diferența între cele două zone.
Însă statul, în loc să doarmă, ar putea măcar indica zone unde prețul mărit e nejustificat, unde e anchetabil. Și, mai ales, să se gândească la soluții naționale și transnaționale de taxare punitivă a profiturilor din speculă. E comic să mai pretindem pe de o parte că piața e liberă, asta e, și, de cealaltă parte să tot îi dăm că așa-i viața și piața! Ori e criză și suferim toți în mod egal, ori nu e criză și atunci să acceptăm că în vremuri grele se impune solidaritate fie și cu forța (reglementări, taxări noi, dar mai ales oameni ca lumea în poziții-cheie de control)
Citeşte întreaga ştire: De ce avem impresia că cineva ne aranjează prețurile intenționat? Niște explicații
