Luni, Ludovic Orban ne-a anunțat că domnia-i propie și guvernul înțelept condus de către acest geniu al șprițurilor târzii au reușit să oprească creșterea numărului de infectări. „Am reușit să oprim creșterea. Creșterea e extrem de mică a numărului de cazuri și putem observa că există o limitare clară a răspândirii infecțiilor. (…) La nivelul actual de cazuri zilnice, se pot orgniza alegerile, iar odată cu adoptarea regulilor nu există niciun fel de probleme în ceea ce privește desfășurarea alegerilor.“ Victorie totală.

Dar ce creștere a reușit Orban să oprească? Și, mai ales, cum a făcut el asta?

Luni au fost anunțate doar 779 de cazuri noi. Față de 1.378 raportate pe 7 august este o evidentă stopare a creșterii. Este chiar un regres al bolii. Ai spune că impostorul medical Gălușcan, de la Tumișoara, a găsit în cele din urmă vaccinul, i l-a dat lui Orban, iar acesta chiar funcționează. Vaccinul, nu Orban.

Numai că s-au raportat 779 de cazuri dintr-un toatal de doar 6.607 teste. Pe 7 august aveam 1.378 de cazuri din 23.956 de teste. Dacă de duminică până luni s-ar fi făcut tot 23.956 de teste, la o rată de infectare de 11,79%, am fi avut 2.824 de infectări.

Deci ce creștere a reușit Orban să oprească?

De fiecare dată când, din motive greu de înțeles, scade numărul de teste, scade și numărul infectărilor. În week-end, chiar dacă suntem într-o situație specială, statul nu lucrează, nu face decât puține teste. Iar asta, iată, îi dă lui Ludovic Orban posibilitatea de a avea un început de săptămână ravisant: se trezește lunea cu un număr de infectări scăzut, ceea ce-l fericește peste măsură. Atât i-ar mai lipsi, să adauge la mahmureala de peste week-end o avalanșă insuportabilă de infectări.

Totuși, nu putem să ne și să mințim în halul acesta. Wow, a scăzut numărul de infectări, să facem repede alegeri, că e safe.

Ar fi safe doar dacă alegerile ar avea loc între raportarea de luni de la ora 13 și cea de marți, aceeași oră. Căci marțea, revenind un număr mai mare de teste, numărul infectărilor va crește iar. Numai neamul de struți fuduli care își închipuie că ar conduce România poate ignora realitatea. Nicăieri în țară, de la Sulina la Nădlac, lumea nu respectă decât în foarte mică proporție măsurile impuse de Guvern. Nu se poartă mască, uneori nici în spații închise. Nu se păstrează nici cea mai mică distanțare, au loc evenimente publice cu nenumărați participanți, iar Poliția și Jandarmeria privesc apatice. Mulți dintre cei obligați să vegheze la respectarea legii sunt ei înșiși neîncrezători în utilitatea măsurilor.

Dar de ce se grăbește Ludovic Orban să ne spună că pericolul a trecut? Că ține lucrurile sub control? Asta în timp ce în toată țara se carantinează localități, se impun, pe plan local, noi și noi interdicții.

Păi, pe Orban îl mână de la spate sondajele. Fiecare zi care trece înseamnă potențiale voturi în minus pentru PNL la locale. Dacă alegerile s-ar amâna din motive medicale, PNL n-ar mai câștiga mare lucru. Nici acum nu stă strălucit. În ianuarie sperau la aproape jumătate dintre primăriile și Consiliile Județene din țară. Acum, dacă au șanse la 25%. Peste patru-cinci luni, când numărul infectărilor chiar ar fi mai scăzut, PNL ar putea fi la 15-17%. Asta este evoluția, acesta este prețul plătit pentru situația în care se află și se va afla țara. Deja nu mai sunt bani. Peste câteva luni vor fi și mai puțini. Primarii PNL nu vor mai putea fi mobilizați prin achitarea cheltuielilor. Alegătorii nu vor putea fi mobilizați, după ce creșterea mult trâmbițată a alocațiilor nu pare a se mai produce, iar creșterea pensiilor nu va avea amploarea pe care pensionarii își făcuseră deja calcule și, eventual, credite.

Secțiile ATI dedicate bolnavilor de COVID-19 se aglomerează pe zi ce trece. Numărul morților de COVID-19 nu scade, ci crește. Teoreticienii conspirațiilor care spun că oamenii sunt plătiți ca să se declare bolnavi sau ca să-și declare morții bolnavi ar trebui să-și dea seama că interesul imediat al guvernanților este, de fapt, să se declare cât mai puține decese de COVID-19 și cât mai puține infectări. Sloganul „Stați în casă, dacă vă pasă!“ de la început de martie se va transforma în „Ieșiți la vot, să n-o luăm în bot!“.

Dar, nu-i așa, n-avem de ce ne îngrijora. Orban a oprit creșterea numărului de infectări. A stins focarele doar cu sifonul pe care i l-a răpit vinului alb și rece.

Terasele împrăștie boala, alegerile nu. Restaurantele împrăștie boala, alegerile nu. Școala împrăștie boala, alegerile nu.

Totuși, Orban ar trebui să fie mai precaut în trimiterea oamenilor la vot. Dacă epidemia nu se stinge cu adevărat și, până la finalul lui spetembrie, nu scade riscul îmbolnăvirilor letale, președintele PNL pune în pericol rezultatul alegerilor parlamentare. Căci dacă unii dintre cei ce votează pe 27 septembrie se infectează și mor, electoratul PNL scade alarmant.

preluare din Catavencii.ro | autor – Patrick Andre De Hillerin

Articolul precedentMarcel Vela implicat într-un dosar de corupție la DNA!
Articolul următorIoan Mang anunță o nouă investiție majoră realizată de Consiliul Județean