printreranduri.net: Răspunsul imun este diferit de la o persoană la alta, de la un organism la altul. Pentru că fiecare dintre noi avem un sistem imunitar „personalizat” și complex.

Unii contactează foarte ușor toţi microbii și virușii care le ies în cale, alții nu se îmbolnăvesc apoape niciodată. Știința nu are încă toate răspunsurile privind modul de funcționare al acestui sistem complex. Mai sunt mule de studiat pentru a înțelege cum funcționează în detaliu aceste mecanisme de autoapărare complexe, mai ales în anumite cazuri particulare.

În ciuda acestei complexități și specificități, în pandemia coronavirus, „autoritățile” din lumea-ntreagă au aplicat în mod ne-diferențiat aceeași „soluție” la toată, fără a cunoaștere prealabilă a specificului fiecăruia dintre noi. Vaccinul anti-COVID a ajuns soluția universală. Cică e bun la toată lumea, chiar dacă nu e deloc bun să oprească pandemia. Eventual, te protejează să nu mori.

Nu contează nici faptul că la unii are efect și la alții nu are (dovadă că după 3 doze, unii tot au fost infectați) sau produce efecte secundare. Nu contează cât de bine sau rău funcționează în a opri pandemia. Soluția unică și „singura șansă” a fost aplicată fără a se ține cont de specificul pacientului, de specificul răspunsului său imun.

Astăzi, poți merge la vaccinare ca la supermarket: fără nicio pregătire, fără nicio analiză. Poți să mergi și în stare de ebrietate sau „fumat”, tot vei ajunge vaccinat. Pentru că obiectivul „autorităților” este să aibă cât mai mulți vaccinați și nu cât mai puțini bolnavi.
Vaccinarea a ajuns ca „tratamentul” popular al răcelii: toată lumea înghite paracetamol și vitamina C, chiar dacă știm că nu prea funcționează… Pe unii îi ajută, pe alții deloc și e mai mult o soluție placebo. Și un fel de loterie.

Nici nu se pune problema unei scheme preventive sau de tratament după specificul pacienților. Tratamentul diferențiat nu face parte din „arsenalul” luptătorilor anti-COVID. Ei „luptă” cu aceeași armă în fiecare situație. Stau să mă gândesc însă cât de „științifică” (mai) este o astfel de abordare? (printreranduri.net)

Articolul precedentO vreme am stat liniștiți. Nu vaccinații se îmbolnăvesc grav, ci doar vaccinații la chiuvetă. Și apoi, a venit dușul rece!
Articolul următorFlorian Bodog: Sunt infectat a doua oară. Declarațiile lui Cîțu, cel puțin iresponsabile