Acum câteva luni, nu multe, întreaga presă de sistem – și mai ales deontologii ce se pregăteau pe margine ca să devină politicieni, ne învățau zi de zi cum zicerile Comisiei de la Veneția sunt sfinte, iar cine nu le respectă – pe atunci erau acuzați PSD-iștii, ne scoate din Europa dacă nu chiar de pe planetă.

Iată însă că PSD-iștii cei răi au plecat de la guvernare, fiind înlocuiți – deocamdată, de PNL-iștii cei buni (sic!). Și, ce să vezi? Tocmai cei care pupau până nu demult poala zisei comisii, ignoră acum – așa cum îi acuzau pe alții, recomandările acesteia.

PNL, prin promovarea proiectului de modificare a legilor electorale, cu puțină vreme înainte de alegeri, IGNORĂ cu bună știință și fără perdea recomandările Comisiei de la Veneția și ne scot iată, și ei, din Europa! Comisia spune clar: ”Modificarea frecventă a normelor, sau caracterul lor complex, pot dezorienta alegătorul. Alegătorul poate conclude, în mod corect sau incorect, că dreptul electoral este doar un instrument cu care operează cei care sunt la putere și că votul alegătorului nu mai este elementul esențial care decide rezultatul scrutinului.” Clar? Clar.

Până la urmă, vorbim despre un cinism dus la extremă, iar asta pare să fie abordarea noii guvernări. Ni se spune că votul într-un singur tur – promovat acum câțiva ani de o parte a actualului PNL (!!), nu este democatic. A fost atunci când tot ei l-au impus, nu mai este acum, când nu le mai folosește. Ni se spune că se face pentru noi, sau din vina noastră, pentru că suntem leneși, iar dacă într-o Duminică nu ne deplasăm la vot, ne face PNL o lege ca să ne deplasăm o Duminică sau două mai încolo.

Care este însă realitate? Realitatea este că modificările legislative și le fac ei, lor și nu pentru noi sau cu gândul la noi. Ce este oare mai democratic? Să fii ales sau aleasă dintr-un tur, de toți cei care țin cu tine din rândul celor care s-au dus la vot, sau să ai în localitatea ta un primar sau o primăriță rezultați nu direct din urne ci din jocurile de culise pe care le fac partidele între ele în pauza dintre tururi? Pentru că asta se întâmplă, oameni buni, între cele două tururi. Trocuri, negocieri, promisiuni de funcții, trafic cu voturile pe care unii candidați le consideră captive. O fi asta democrația? Se pare că da, în viziunea PNL.

Mai vorbește guvernul Orban despre legitimitate. Nu poți fi edil legitim, ales dintr-un tur, cu un procent mic de participare la vot. Dar președintele țării e ales în două tururi. Și? Mai țineți minte câtă legitimitate are președintele nostru reales? Klaus Iohannis este președinte, din două tururi, cu voturile a puțin peste 30% dintre românii cu drept de vot. O fi asta democrația? Se pare că da, în viziunea PNL.

Până la urmă, situația e clară. Dacă ăia de dinainte erau răi, cei de acum nu sunt cu nimic mai buni, nu se ocupă de guvernare, nu au proiect și idei, dar au vreme să își impună oamenii proprii pe funcții și să schimbe legile care nu le convin.

Pentru că noi îi credem, le permitem și votăm și votăm și votăm…

Articolul precedent”Ex-diva PSD”, consultantă a PNL la sifonat fonduri guvernamentale?
Articolul următorVom avea un salariu minim european?