Meteorologii au emis, sâmbătă, noi avertizări Cod Galben şi Cod portocaliu pentru cele mai multe dintre judeţele ţării, fiind anunţate vijelii puternice, grindină, ploi abundente şi instabilitate atmosferică temporar accentuată.

O avertizare Cod galben care vizează instabilitate atmosferică temporar accentuată intră în vigoare sâmbătă, la ora 12:00, şi este valabilă până la ora 23:00 a aceleaşi zile.

În intervalul menţionat, în Crişana, Maramureş, nord-vestul Transilvaniei şi pe alocuri în Banat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată care se va manifesta prin vijelii, averse torenţiale, descărcări electrice şi grindină. În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor depăşi local 20…40 l/mp. Local în sudul şi estul ţării disconfortul termic se va menţine ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, anunţă meteorologii. (sursa)

Articolul precedentConferința Transnațională InnoSchool – Consolidarea competențelor antreprenoriale la elevii de liceu, un sistem inovativ de învățare
Articolul următorO furtună a făcut ravagii în Arad. Acoperişuri smulse și copaci rupţi de vânt