Aproximativ 75 de persoane cad pradă rechinilor în fiecare an. Statisticile arată că majoritatea atacurilor se petrec doar în câteva locuri de pe glob.

Deși rare, au fost incidente și în Europa. Marele alb, cea mai periculoasă specie, trăiește și în apele Mării Mediterane.

Cele mai multe atacuri de rechin au loc pe coasta de vest a Australiei, în statele americane Florida, California și Hawaii, Africa de Sud, zona Caraibilor și Insulele din Pacific, Noua Zeelandă și în Recife, Brazilia, potrivit Tourist Maker.

Cel mai de temut este rechinul alb, sau marele alb – denumit astfel datorită dimensiunilor sale, putând să ajungă până la 6,4 metri în lungime. Această specie este responsabilă pentru majoritatea atacurilor.

Aceștia vânează în special foci și atacă rar oamenii. Atunci când o fac, aceștia ne confundă cu prada lor principală, arată un studiu publicat de Journal of the Royal Society Interface, citat de IFL Science.

Rechinul alb trăiește în aproape toate apele de coastă și din apropierea țărmurilor cu temperaturi între 12 și 24 °C. Astfel că această specie se regăsește și în Europa, deși incidentele aici au fost rare.

Marele alb trăiește de-a lungul coastelor atlantice ale Franței, Spaniei, Portugalia, și a Insulelor Canare și Madeira, precum și în diferite părți ale Mediteranei.

Unul dintre cei mai mari rechini prinși vreodată în Marea Mediterană a fost un rechin alb adult, de două tone, prins de pe malul Tunisiei.
În Mediterană mai trăiesc și alte specii de rechin, precum rechinul-tigru, sau Mako, rechinul care a ucis două femei în Egipt – o româncă și o austriacă.

Deși pot apărea în orice parte a Mediteranei, rechinii albi nu se găsesc în Marea Neagră, din cauza temperaturii mai scăzute a apei în timpul iernii și a lipsei speciilor de mari dimensiuni pe care le vânează.

De-a lungul anilor, deși rare, a fost semnalată prezența rechinilor albi în largul coastelor Greciei, Italiei, Ciprului, Spaniei continentale și Insulelor Baleare sau Franței. Multe dintre semnalele de avertizare provin din Marea Adriatică și Ligurică.

În lunile fierbinți de vară, în căutarea apelor mai reci, rechinii albi se îndreaptă spre nord, unde temperaturile le sunt mai favorabile. De aceea, sunt șanse mai mici de a întâlni această specie vara în Marea Adriatică și Ligurică, în comparație cu alte părți ale bazinului mediteranean. Este însă perioada în care rechinul alb apare în nordul Europei, de-a lungul coastelor Marii Britanii, Irlandei, Belgiei, Țărilor de Jos, Danemarcei și, mai rar, în Marea Baltică.

Când a avut loc ultimul atac mortal în Europa

Deși sunt rare atacurile de rechini în Europa, asta nu înseamnă că ele nu există. Ultimul atac mortal în apele Mării Mediterane a avut însă loc în urmă cu mai bine de 30 de ani.

Tragedia a aut loc pe 2 februarie 1989, în Marea Tireniană, în largul coastei Italiei. Victimă a fost un scafandru în vârstă de 47 de ani, Luciano Costanzo, care a fost atacat mortal de un rechin alb uriaș.

Un incident similar a avut loc în Croația, în august 1974. Un bărbat a fost atacat și ucis de un rechin.

Ultimul atac de rechin a avut loc în 2008, tot în Croația, doar că de această dată victima, un pescar, a reușit să scape cu viață. (sursa)

Articolul precedentANAF: Șefi de la peste 71.000 de firme, în situaţia de a li se face sesizări penale, pentru că nu au plătit impozitele pe salariile angajaților
Articolul următorTânără de 29 de ani, mușcată de viperă în Munții Făgăraș