Ministrul Sănătății se încurcă în cifre, atunci când vine vorba despre testele de COVID-19 efectuate. Nelu Tătaru a declarat la un post de televiziune că, până acum, au fost testați 371.000 de români. Și s-au efectuat peste 610.000 de teste.

Câteva ore mai târziu, ministrul a mai pierdut pe drum aproape 20.000 de români.

Nelu Tătaru a declarat chiar în Parlament, la citirea moțiunii simple împotriva sa, că au fost testați doar 350.000 de români și s-au efectuat 640.000 de teste

”Dimineață erau 371.000 de români testați și se efectuaseră 610.000 de teste. Este Institutul Național de Sănătate Publică care face această informare zilnică”, este prima declarație a ministrului Nelu Tătaru, la un post de televiziune. 

La doar câteva ore distanță însă, numărul s-a schimbat cu aproximativ 20.000 de cetățeni.

”Am văzut, în cuprinsul acestei moțiuni, că sunt acuzat de minciună. Este realitatea pe care v-o prezint. Se vorbește că nu s-a testat. În acest moment, s-au efectuat 640.000 de teste la 350.000 de cetățeni români”, a fost declarația ministrului Sănătății. (sursa)

Articolul precedentPSD propune un centru de excelență la Oradea destinat elevilor și studenților implicați în cercetare-inovare-dezvoltare
Articolul următorȚările UE ar putea să nu permită accesul americanilor pe teritoriul lor, din cauza incapacității SUA de a controla coronavirusul