Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a declarat joi seară, la emisiunea Talk News, difuzată de Profit News TV, că plafonarea preţurilor alimentelor rămâne o soluţie pe care ministerul său o ia în calcul. Acesta a subliniat însă că nu vrea, ca printr-o astfel de măsură, să afecteze producătorii.

„Plafonarea preţului alimentelor nu se face la producător. Producătorii au menţinut stabil preţul alimentelor. Dacă va veni un moment în care trebuie să intervenim şi preţurile o iau razna cu adevărat, atunci evident trebuie să intervii între preţul de la producător şi preţul de la raft”, a explicat ministrul.

El susţine că preţurile sunt umflate de cei care intervin pe lanţ după producător.

„Eu am o analiză la Ministerul Agriculturii care îmi arată că între preţul cu care pleacă de la poarta fermei un produs şi preţul de la raft există diferenţe între 30 şi 60%. La o pâine care pleacă cu 1,1 – 1,3 lei de la fabrică şi ajunge la 2,1 – 2,2 lei pe raft, e mult sau e puţin?”, a afirmat ministrul Agriculturii. 

Acesta a dat exemplul Franţei. 

„Primii care au luat o astfel de măsură au fost francezii, în 2018. Au o lege care spune că, la raft, eticheta trebuie să prezinte în puncte procentuale cât din preţul de la raft îi revine producătorului de materie primă, cât revine procesatorului şi cât îi revine comerciantului” , a relatat Chesnoiu.

Ministrul dă asigurări că e pregătit cu tot felul de scenarii, în cazul în care situaţia preţurilor degenerează. 

„Susţin plafonarea preţurilor, dar v-am spus în ce condiţii. Este o soluţie plafonarea atâta vreme cât nu afectează producătorul. Avem mai multe scenarii de intervenţie la minister, cu care să intervenim în situaţii de criză. Uitaţi-vă la situaţia geopolitică din jur! Nu pot, ca ministru al Agriculturii, să nu am astfel de scenarii”, a adăugat ministrul Agriculturii.

Adrian Chesnoiu le-a dat replica şi liberalilor care critică măsura şi o numesc comunistă. 

„Aici e vorba de o gândire strategică. Dacă nu înţelegi conceptul, nu ai cum să vorbeşti despre el. Spre exemplu, dintre toţi părerologii care îşi dau cu părerea cum e cu plafonarea preţului alimentelor, nu m-a sunat nimeni să mă întrebe care este analiza Ministerului Agriculturii şi cum ar trebui făcută această plafonare.”, a răspuns ministrul. (sursa)

Articolul precedentRomânia – Ucraina: deziluzia unei „prietenii”
Articolul următorLista cu noi tarife pentru RCA 2022. Cât vor plăti şoferii români pentru asigurările auto