Ministrul Finanţelor Adrian Câciu a anunţat luni seară, 5 decembrie, că legea bugetului de stat pe 2023 şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2023 vor fi puse marţi în transparenţă decizională, iar Guvernul le va aproba joi.

Acestea vor fi la pachet cu legea plafoanelor şi ordonanţa privind strategia fiscal-bugetare.

„Mâine (marţi – n.r.) va fi pusă în transparenţă legea bugetului de stat. În seara asta închidem ultimele detalii, anexele. Acum au fost discuţiile până la urmă de calendar, pentru că legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat vrem să le aprobăm joi pe toate – ordonanţă privind strategia fiscal-bugetară, legea plafoanelor, legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat, iar vineri să fie trimisă la Parlament şi săptămâna viitoare să fie săptămâna Parlamentului în care Legislativul analizează în comisii, aprobă şi în plen apoi să fie votat bugetul”, a declarat Adrian Câciu într-o intervenție la Antena 3. (sursa)

Articolul precedentCe trebuie să faci dacă ești tânăr și vrei bani pentru a porni o afacere. Programul guvernamental InnoTech are bani europeni
Articolul următorAustria controlează bănci şi asigurători mari în România, 100% din petrol şi 50% din gaz prin OMV Petrom, face sute de milioane de euro din exploatarea pădurilor şi are contracte de miliarde de euro pentru autostrăzi