”În ultimii patru ani, Consiliul Judeţean Bihor a avut cele mai bune realizări din ultimii 20 de ani. Astăzi, Bihorul este un județ dinamic, aflat în plină dezvoltare” – scrie Ioan Mang, vicepreședinte al Consiliului Județean și candidatul PSD pentru președinția CJ Bihor.

☑️Am reușit să modernizăm şi să refacem complet peste 500 de kilometri de drumuri judeţene şi circa 150 de kilometri de drumuri comunale, iar în mandatul următor vrem să terminăm toate drumurile judeţene pentru ca bihorenii să poată circula peste tot în județ în condiții civilizate, demne de secolul 21.

☑️Am pornit singurul program din România (finanțat de către o autoritate locală) de construire a unor bazine didactice de înot.

☑️Am început să construim parcuri industriale în tot județul pentru a putea atrage investitori care să asigure locuri de muncă mai bine plătite pentru bihoreni.

☑️Am atras fonduri europene pentru dotarea spitalelor și dezvoltarea serviciilor de sănătate.

☑️Tot prin fonduri europene, am demarat construcția ”Drumului Apusenilor”, cel mai mare proiect de infrastructură rutieră montană din Transilvania. Pe teritoriul județului Bihor șoseaua are o lungime de 65 kilometri și va asigura dezvoltarea economică și turistică a zonei montane din Beiuș, Stâna de Vale, Coada Lacului, Remeți până la Valea Drăganului.

☑️Am sprijinit cultura şi toate instituţiile de cultură din Oradea şi Bihor.

☑️Am adus în judeţ sume record prin PNDL pentru dezvoltarea localităţilor (apă, canalizare, drumuri, modernizare școli) indiferent de culoarea politică a primarului.

☑️Am sprijinit toate cultele religioase şi ONG-urile din Oradea şi Bihor cu peste 3.000.000 de lei în fiecare an, fără să folosim banii publici pentru a ne promova, aşa cum au făcut alţii în mod ostentativ și total netransparent.

❗Candidez la funcția de președinte al Consiliului Județean pentru că vreau ca bihorenii sa aibă siguranța unui trai mai bun ca rezultat al continuării proiectelor începute, iar județul Bihor să se dezvolte în continuare, iar acest lucru se poate realiza printr-un parteneriat între Consiliul Județean şi comune, orașe și municipii, în beneficiul bihorenilor.

(sursa)

Articolul precedentDOCUMENT – ANAF se pregătește să recupereze banii neplătiți de firmele care au amânat plata invocând pandemia și să declanșeze inclusiv răspunderea solidară
Articolul următorProducătorii locali sunt alungați de consilierii PNL din Oradea!