A fost panică într-un bloc de 8 etaje, din Oradea, după ce un apartament a luat foc. Proprietara a fost salvată de un vecin, care a spart ușa locuinței și i-a acordat femeii primul ajutor.

Pentru că holul blocului era plin de fum, locatarii de la etajele superioare au fost evacuați de pompieri, prin balcoane. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată.

Un martor a surprins momentul în care pompierii au evacuat o persoană de la etajul al șaptelea, cu ajutorul unei autoscări. În tot acest timp, un fum gros ieşea pe geamul apartamentului cuprins de flăcări.

Locatară: „La etajul 5, o luat foc, acolo. Acolo o ars. L-o stins, numa acuma arde mocnit, ceva, în cameră.”

Un vecin care locuia deasupra apartamentului cuprins de flăcări a intervenit primul.

Vecinul de deasupra apartamentului incendiat: „Am simțit un fum negru și am văzut că-i foc. Și m-am dus la doamna, jos, și nu răspundea. Și i-am spart ușa, ca să o scot afară din casă.”

Reporter: Era conștientă?

Vecin: „În momentul când am scos-o, nu. După, i-am pus un pic de apă și și-o revenit. Am ieșit pe balcon, evacuați de pompieri”

Femeia, care locuia singură, a fost preluată de medicii de pe ambulanță.

Liciniu Venter – Ambulanța Bihor: „Am avut o persoană, în jur de 65 de ani, intoxicată cu fum și cu un traumatism cranio-cerebral minor.”

Locatarii de la etajele superioare au ieşit din bloc cu ajutorul pompierilor.

Locatară: „Da, ne-au evacuat. Cei care au stat deasupra apartamentului incendiat au fost evacuați pe balcon, pentru că nu s-a putut ieși în scară, din cauza fumului.”

Lt. col. Camelia Roșca – purtător de cuvânt ISU Crișana: „Echipajele de stingere au localizat și lichidat incendiul, care se manifesta într-una din cele 3 încăperi ale apartamentului, au evacuat 10 persoane din apartamentele în care pătrunsese fum.”

Trei persoane, intoxicate cu fum, au primit îngrijiri la fața locului. Din primele cercetări, incendiul ar fi pornit de la o lumânare aprinsă și lăsată nesupravegheată.

Sursa: StirilePROTV

Articolul precedentCuplu din Cluj rămas izolat pe Vârful Bihor, cel mai înalt din munții Apuseni
Articolul următorDe astăzi, se pot depune cererile de decontare a procedurilor de fertilizare in vitro. Cum se acordă sprijinul de 15.000 de lei de la stat