De când și-a început mandatul de ministru al muncii și protecției sociale, Raluca Turcan s-a lansat într-o adevărată cruciadă împotriva modului de acordare a ajutoarelor sociale, solicitând anchete sociale și vorbind despre cum „cei care pur și simplu nu vor să muncească nu o să mai fie duși în spate de oamenii harnici”. E o veche retorică de pe vremea lui Traian Băsescu, scrie Victoria Stoiciu, coordonatoare de programe la Fundaţia Friedrich Ebert România. În același timp, guvernanții nu suflă o vorbă despre companiile și bogații despre care-și ascund profiturile și averile.

Există două tipuri de comportamente ale oamenilor politici care nasc în mine o indignare profundă.

Primul e cel al omului politic împopoțonat în haine valorând cât salariul pe un an al unui român obișnuit și care se arată preocupat de săraci și de binele acestora. E ca și când lupul, căruia nu i s-a uscat bine sângele rămas pe bot de la mieii sfâșiați mai devreme, ar veni la turma de oi și le-ar vorbi oilor de câtă grijă poartă el turmei.

Desigur, faptul că un politician se îmbracă modest nu e o garanție a faptului că acesta servește binele public sau că îl preocupă soarta celor mai vulnerabili. În schimb, faptul că un politician poartă straie și accesorii de mii sau zeci de mii de euro e un indiciu clar al unor valori care nu au nici o legătură cu misiunea pentru care i-a fost acordat mandatul de către cei ce l-au votat. Nu e vorba doar de ipocrizie. În societățile umane, haina nu are numai rolul de a ne acoperi goliciunea și de a ne proteja de frig.

Vestimentația are și o funcție socială – prin ea le comunicăm celorlalți statusul nostru, apartenența la un grup, aderența la un set de valori și viziunea noastră estetică.

Când tu ca om politic alegi să te îmbraci în haine de mii de euro, este pentru că vrei să îți afișezi statusul și să institui o relație de superioritate în raport cu alții, cei care au mai puțin. În peisajul politic românesc am avut parte de suficiente asemenea spectacole, oferite de reprezentanți ai tuturor partidelor politice.

A doua situație care naște în mine revoltă este cea a omului politic împopoțonat în straie de mii de euro, dar care, spre deosebire de primul, nu mimează grija față de săraci, ci care îi critică pe aceștia de pe poziții moralizatoare și le ține lecții despre virtute. În acest al doilea caz, e ca și cum lupul ghiftuit s-ar duce la oi și le-ar certa că nu dau suficient lapte și nu fată destui miei.

Cam așa arată actualul ministru al muncii, Raluca Turcan, atunci când de la înălțimea unei averi care se vede pe ea de la o poștă critică „abundența” ajutoarelor sociale și ne oferă asigurări că aceia care nu vor să muncească nu vor mai fi duși în spate de oamenii harnici.

Serios, doamnă Turcan? Dar despre cei 1% care trăiesc pe spatele celor 99% nu aveți nimic în programul de guvernare? Despre elita prădalnică, formată laolaltă din oameni politici și de afaceri, care a capturat statul punându-l să funcționeze în interes propriu și în detrimentul binelui comun, nu aveți nimic de spus?

Faptul că Raluca Turcan continuă retorica băsistă, de un primitivism feroce, îndreptată împotriva celor ce beneficiază de ajutoare sociale, nu e o surpriză – Raluca Turcan este fostă membră PDL, partidul care a inaugurat în România discursul urii împotriva săracilor.

Totuși, chiar dacă nu ne surprinde, este strigător la cer ca în plină criză economică și socială un ministru al muncii și protecției sociale (sic!) să își înceapă mandatul fix cu acest tip de retorică. Sunt nenumărate probleme legate de sistemul de protecție și asistență socială, una dintre ele fiind că e foarte ineficient în reducerea sărăciei.

Un singur exemplu: doar o cincime dintre copiii care trăiesc în gospodării cu venituri mici au putut evita sărăcia din cauză că familiile lor primesc transferuri sociale. În UE, în medie, reducerea sărăciei copiilor este de 40%! Să nu mai vorbim de suprabirocratizarea sistemului de acordare a beneficiilor, de criteriile de eligibilitate aberante, care îi exclud exact pe cei mai defavorizați de la accesarea beneficiilor, de sumele ridicol de mici, de faptul că Indicatorul Social de Referință nu a fost actualizat din 2008.

Cu toate astea, din noianul de probleme stringente, doamna Turcan alege să se preocupe fix de posibile fraude ale ajutoarelor sociale, dispunând anchete în acest sens. Anchete sociale, care presupun vizite la domiciliu, în plină pandemie!

Citeşte întreaga ştire: În timp ce discută despre asistații care primesc nemeritat ajutoare, guvernanții nu vorbesc despre bogații care își ascund averile

Articolul precedentOMS: Ne așteptăm la 100.000 de decese pe săptămână, “în curând”, la nivel mondial
Articolul următorCe frumoasă vaccinare!