Alegerile cu cea mai mică prezență din istoria post-decembristă seamănă incertitudine şi nasc discuţii aprinse. Deşi a ieşit pe primul loc, PSD nu poate guverna singur şi cel puţin deocamdată nici nu prea are cu cine se alia.

De cealaltă parte, PNL şi USR-PLUS au obţinut scoruri mai mici decât se aşteptau, şi au nevoie de UDMR. Pe fondul absenteismului, în Parlament va intra o formaţiune nouă şi controversată – Alianţa pentru Unirea Românilor.

Traian Băsescu şi PMP au emoţii până la ultimul vot, iar Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu au rămas pe dinafară.

Surpriza majoră a acestor alegeri însă vine din partea unui partid nou înfiinţat şi necunoscut care a reuşit să intre în Parlament. Alianţa pentru Uniunea Românilor, AUR, s-a clasat pe locul 4 în alegeri şi a adunat voturi multe mai ales în judeţele din jumătatea de est a ţării. Cele mai mari scoruri le-a obţinut în Botoşani, Suceava şi Constanța, peste 14% din voturi. Totodată, AUR a avut în total 14 judeţe unde a luat mai mult de 10% din opţiuni. Şi dacă vreţi şi o altă perspectivă, e interesant de menţionat că în 20 de judeţe, deci aproape jumătate de ţară, AUR a obţinut mai multe voturi decât USR PLUS, considerată acum a treia forţă politică.

O surpriză mare vine şi din Diaspora, unde noul partid AUR pare că este mult mai cunoscut decât în ţara întrucât a reuşit să se claseze pe locul 3 în opţiunile electoratului după USR PLUS şi PNL. Mai mult decât atât, AUR a câştigat încrederea românilor care au votat în Italia, de pildă, unde a obţinut cele mai multe voturi, mai multe decât USR Plus sau PNL. În vreme ce în Spania a ieşit pe locul 2.

În fine, să nu uităm că acestea au fost alegerile cu cea mai mică prezență de după 1990. Doar aproape 6 milioane din peste 18 milioane cu drept de vot, şi-au exprimat opţiunile electorale ceea ce înseamnă o prezenţă de 31,84%. Cei mai mulţi au votat la oraşe, în vreme ce la sate s-au prezentat la urne mai puţini. De asemenea, bărbaţii au votat în număr mai mare decât femeile. (sursa)

Articolul precedentREZULTATE FINALE! Pe logica lui Iohannis, PNL a pierdut alegerile în Bihor
Articolul următorMarea Britanie și UE mai au 48 de ore pentru a ajunge la un acord care ar evita un Brexit dezordonat