Co-preşedintele AUR George Simion a reacţionat, vineri, după ce purtătorul de cuvânt al partidului, Mircea Gheorgheosu, a fost prins de SPP, la intrarea în Parlament, având la el un plic cu cannabis.

„Aşteptăm desfăşurarea anchetei şi apoi ne vom pronunţa. Cu siguranţă, domnul Gheorgheosu nu va fi propunerea noastră pentru prim-ministru”, a afirmat George Simion, pentru News.ro.

Membrul AUR a fost prins la intrarea în Parlament cu un pliculeț suspect. Cei de la SPP au chemat imediat poliția să-l percheziționeze, după ce au observat la controlul de securitate un obiect mic, dreptunghiular, în bagajul acestuia.

La controlul corporal, s-a găsit asupra bărbatului un pachețel ce conținea o masă vegetală. Suspiciunile celor de la SPP au fost că bărbatul avea asupra sa cannabis.

Au fost chemați imediat polițiștii de la secția 17, care l-au condus la sediu. Pliculețul cu o greutate de aproximativ 2 grame a fost confiscat și trimis la laboratorul celor de la Crimă organizată, pentru teste. Însă, potrivit unor surse din cadrul anchetei, bărbatul încerca să intre în sediul Parlamentului cu un pliculeț ce conținea cannabis. 

Dosarul a fost preluat de Brigada de Crimă Organizată din București. Deocamdată, persoana nu a fost pusă sub acuzare, dar se fac formalitățile pentru dosarul penal. Se așteaptă și rezultatele testelor de laborator, iar dacă acestea vor fi pozitive și se confirmă suspiciunea polițiștilor, cel mai probabil acesta va fi pus sub acuzare pentru trafic de droguri de mare risc.

Alte surse susțin că Este puțin probabil ca la o asemenea cantitate dosarul penal să meargă mai departe. (sursa)

Articolul precedentBIHOR. Zeci de percheziții la o grupare specializată în tranzacții imobiliare ilegale – Un avocat și doi notari au fost ‘săltați’
Articolul următorLocul de muncă, ocupația sau profesia părinților nu vor mai fi cerute de profesorii diriginți și de învățători și nici nu vor mai fi trecute în catalog. Probabil le vor avea copiii pe tricouri?…