Administrația Națională de Meteorologie anunță că, în luna octombrie, temperaturile vor fi în scădere și uneori vor fi sub valorile normale din a doua lună de toamnă. Potrivit prognozei meteo, va ploua în numeroase regiuni ale țării, dar cantitățile de apă nu vor depăși limitele normale pentru mijlocul toamnei.

În săptămâna 4 octombrie – 11 octombrie, valorile termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această perioadă, în toate regiunile, posibil ușor mai coborâte în extremitatea de est a țării.

În ceea ce privește precipitațiile va ploua mai mult în jumătatea nord-vestică a țării, iar în rest cantitățile vor fi normale pentru acest interval.

În săptămâna 11 octombrie – 18 octombrie, temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele normale pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării.

Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

În săptămâna 18 octombrie – 25 octombrie, temperaturile medii ale aerului vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României.

De asemenea, regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, în toate regiunile.

Și în săptămâna 25 octombrie – 1 noiembrie mediile valorilor termice și cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, în toate regiunile. (sursa)

Articolul precedentDe ce persoanele testate sunt supuse restricțiilor? ”Ni se spune de la specialişti că cei care sunt testaţi se pot îmbolnăvi și pot să ajungă în ATI…”
Articolul următorTeste din salivă pentru elevi și profesori. Cîţu: Copiii care nu vor fi testaţi urmează cursurile online