Datoriile neplătite ale împrumutaţilor loviţi de pandemie au devastat profiturile marilor bănci din Europa, declanşând o dezbatere în rândul politicienilor dacă instituţiile de credit vor fi nevoite în cele din urmă să solicite sprijin de stat.

Reflectând impactul pandemiei, mulţi directori de bănci afirmă că ce a fost mai rău a trecut, directorul general al Societe Generale, Frederic Oudea, şi cel al BNP Paribas, Jean-Laurent Bonnafe, anticipând o redresare iminentă, scrie News.ro.

”Optimismul este…o armă de război. Şi acest război îl putem câştiga”, a spus în ianuarie Philippe Brassac, director general al băncii Credit Agricole, deplângând ”fataliştii”.

Profiturile celor trei mari bănci franceze au scăzut anul trecut, ca şi profiturile băncii spaniole Santander şi al băncii olandeze ING.

În timp ce directorii băncilor şi-au declarat încrederea, oficialii europeni sunt îngrijoraţi că problemele băncilor abia au început.

Aceştia se tem că numărul împrumutaţilor care vor intra în default (incapacitate de plată) va creşte atunci când guvernele vor opri programele de sprijin, inclusiv miliardele de euro oferte ca garanţii pentru împrumuturi în ţări precum Franţa şi Spania.

Oficialii şi-au exprimat îngrijorările într-un raport prezentat miniştrilor de Finanţe din zona euro, care s-au reunit luni, avertizând în privinţa unor ”dificultăţi corporative pe scară largă”.

Oficial euro: ”Unele bănci ar trebui să fie lichidate”

Un oficial din zona euro, care a vorbit sub condiţia anonimatului, a spus că, deşi băncile sunt în mare parte robuste, ”unele … pot întâmpina probleme sau ar trebui să fie lichidate”.

În pofida îngrijorării oficialilor europeni, rămân diviziuni profunde cu privire la modalitatea de reacţie.

Deşi cele 19 ţări din zona euro au fost de acord ca banca centrală sî supravegheze băncile după prăbuşirea financiară de acum peste 10 ani, aceştia rămân în dezacord asupra reacţiei faţă de băncile care au probleme.

Ţările bogate, precum Germania, sunt reticente să le ajute pe cele mai sărace, precum Italia sau Grecia, prin înfiinţarea unei plase de salvare comună.

Klaus Regling, şeful Mecanismului european de stabilitate, a declarat luni jurnaliştilor că fondul MES, înfiinţat în timpul marii depresiuni pentru a ajuta ţările în dificultate, ar putea fi utilizat pentru lichidarea băncilor, începând cu anul viitor.

“Am creat o a doua linie de apărare puternică”, a spus el, arătând impactul insolvenţelor în creştere asupra băncilor şi guvernelor.

Cu toate acestea, luarea de decizii cu privire la măsurile comune, cum ar fi recurgerea la MES, este extrem de politizată. Eforturile Băncii Centrale Europene, de exemplu, de a înfiinţa o bancă rea în zona euro, pentru a ajuta băncile să îşi depoziteze şi să îşi vândă împrumuturile cu probleme au înregistrat progrese reduse. Între timp, mulţi bancheri speră la ce este mai bine.

“Va fi lumină la capătul tunelului. Unde se termină tunelul, nu ştim”, a spus Steven van Rijswijk, directorul general al ING.

Sursa: News.ro

Articolul precedentDe ce o supradoză de paracetamol poate ucide? Medicamentul nu trebuie luat nici preventiv
Articolul următorPeneliștii și pensiile lor speciale