Fostul ministrul al Transporturilor Cătălin Drulă a declarat, într-un interviu pentru Economedia, că au existat presiuni politice ca CNAIR să nu rezilieze contractul cu românii de la Trameco (Selina), controlată de omul de afaceri Beneamin Rus, în ciuda faptului că firma refuză să intre în șantier dacă CNAIR nu îi recunoaște costuri suplimentare de 48%.

Reamintim că au trecut deja 10 luni de la momentul în care constructorul Trameco (Selina) ar fi trebuit să intre în şantier pe lotul Chiribiş – Biharia, tronson de 28 km început de Bechtel în urmă cu 15 ani. Reluarea lucrărilor cu noul antreprenor pare o misiune imposibilă la CNAIR după ce constructorul a cerut suplimentarea contractului cu 48%, contract semnat în iunie 2020 pentru 326 milioane lei, 72% din estimarea oficială a Companiei de Drumuri.

Trameco face parte din Selina Grup, holdingul lui Beneamin Rus, un om de afaceri din Oradea, condamnat în 2018 de Tribunalul Bihor la 4 ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani şi instigare la abuz în serviciu în dosarul fostului şef al CJ Bihor, Alexandru Kiss. Potrivit DNA, firma Trameco ar fi fost implicată în spălarea a peste 800 de mii de euro, bani care ar fi ajuns drept mită apoi la Alexandru Kiss. Ulterior, în decembrie 2018, Curtea de apel Oradea cu judecătorul Mihai Udroiu (fost consilier la DIICOT al Alinei Bica) în complet de divergenţă a anulat sentinţa Tribunalului Bihor şi a decis rejudecarea cazului invocând mai multe vicii de procedură. Mai multe, AICI.

Totodată, Drulă a condamnat recentele schimbări din consiliile de administrație ale companiilor din subordinea Ministerului Transporturilor operate de ministrul interimar Dan Vîlceanu, spunând că reprezintă „o frenezie de deprofesionalizare a acestor consilii de administrație”. (g4media.ro)

Articolul precedentCum era de așteptat, Guvernul Cioloș NU a primit încrederea Parlamentului: vot de respingere cu un scor istoric
Articolul următorFlorian Bodog: Ioana Mihăilă a mințit la audierile din Parlament!