Două persoane au murit în Bihor după ce maşina în care se aflau a intrat într-un TIR / Traficul rutier în zonă a fost oprit în ambele sensuri, timp de zeci de minute.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bihor a transmis că pompierii au fost solicitaţi să intervină, miercuri dimineaţă, la un accident rutier petrecut în localitatea Auşeu, după ce un TIR şi un autoturism s-au ciocnit. Cele două persoane aflate în autoturism au rămas încarcerate şi se aflau în stop-cardiorespirator.

La faţa locului s-au deplasat trei echipaje de pompieri militari din cadrul Staţiei Aleşd, cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de lucru cu apă şi spumă cu modul de descarcerare şi cu ambulanţa SMURD a subunităţii, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, elicopterul SMURD şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă.

Pompierii au scos cele două persoane din maşină, iar cadrele medicale au început manevrele de resuscitare. În ciuda eforturilor depuse, femeia şi bărbatul din autoturism nu au putut fi salvaţi, fiind declarat decesul.

Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei, traficul rutier în zonă a fost oprit în ambele sensuri, timp de zeci de minute, pentru a permite intervenţia echipajelor de intervenţie. (sursa)

Articolul precedentExplozia preţului la gaze şi problemele companiilor de termoficare îi fac pe români să golească rafturile de calorifere electrice: în vară, vânzările au crescut şi de patru ori
Articolul următorOameni rămași blocați sub Canalul Mânecii, după ce un tren s-a defectat în Eurotunel. „A fost ca într-un film cu dezastre” (VIDEO)