Mai mulți funcționari publici din Iași, de la Oficiul de Cadastru și Poliția Locală, sunt urmăriți penal de DNA, potrivit unui comunicat al instituției. Ei sunt acuzați că ar fi încălcat legea pentru a favoriza dezvoltatori imobiliari din județ.

Comunicatul integral:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții:

ORHIAN MIHAELA-ANDA, la data faptelor registrator la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (O.C.P.I.) Iași, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
– folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, săvârșită în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite,

GRUMEZA GEORGEL, la data faptelor director executiv adjunct al Poliției Locale Iași, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
– uzurparea funcției dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
– participație improprie, sub forma complicității, la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

HRIȚCU ADRIAN, la data faptelor director executiv adjunct al Poliției Locale Iași, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
– uzurparea funcției dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
– participație improprie, sub forma complicității, la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
– fals intelectual,
– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

TULICĂ MIHAELA, la data faptelor șef Serviciu Control Urbanism, Afișaj Stradal din cadrul Poliției Locale Iași, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
– uzurparea funcției dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată
– participație improprie, sub forma complicității, la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

SPÎNU ANDREI-VALENTIN, la data faptelor polițist local în cadrul Poliției Locale Iași, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
– uzurparea funcției dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
– participație improprie, sub forma complicității, la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
– fals intelectual, în formă continuată,

Persoană fizică, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
– complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

Persoană fizică, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunii de:
– participație improprie, sub forma complicității, la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

În prezenta cauză penală se desfășoară cercetări cu privire la modalitatea în care angajați ai Poliției Locale și ai Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară (O.C.P.I.) ar fi permis construirea presupus nelegală, pe raza municipiului Iași, a mai multor imobile, aspecte care, în final, ar fi dus la obținerea unor foloase necuvenite pentru investitorii imobiliari.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

1. La data de 29 iulie 2015, suspecta Orhian Mihaela-Anda, în calitatea menționată mai sus, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de legislația primară, în sensul că, urmare a cererii depuse de una dintre persoanele fizice cercetate în prezenta cauză, ar fi emis în mod nelegal o încheiere prin care ar fi fost admisă intabularea unui imobil cu menționarea regimului de înălțime (D+P+2E+M, cu o suprafață construită desfășurată de 2.783 mp) în condițiile în care autorizația de construire prevedea o construcție cu regim de înălțime P+1 sau P+2.
De menționat este faptul că, o parte din documentația care a stat la baza formulării cererii la O.C.P.I. Iași conținea informații false despre care suspecta avea cunoștință.
Ulterior, construcția respectivă a fost înscrisă în cartea funciară și dezmembrată în 47 de apartamente care au fost valorificate într-un timp relativ scurt.

2. Într-un context asemănător, în perioada 18.07.2016 – 28.12.2017, cei patru suspecți, angajați ai Poliției Locale Iași, cu știință, ar fi semnat/emis în fals, pe numele celei de-a doua persoane fizice cercetate în cauză, un număr de cinci certificate de atestare a edificării construcției, deși nu aveau atribuții legale în acest sens (acest atribut aparține, în mod exclusiv, în conformitate cu prevederile legale, primarului municipiului Iași respectiv arhitectului-șef al municipiului Iași).
Ulterior, aceste certificate care ar fi fost depuse de beneficiar la O.C.P.I. Iași ar fi avut ca rezultat emiterea de către registratori, fără vinovăție, a încheierilor de intabulare a dreptului de proprietate prin construire.
Protejarea demersurilor infracționale ale investitorului imobiliar ar fi continuat și după demararea construcției imobilelor și ar fi constat în faptul că, deși suspecții Hrițcu Adrian și Spînu Andrei-Valentin ar fi constatat grave încălcări ale prevederilor autorizațiilor de construire, nu ar fi înaintat niciodată procesele-verbale la compartimentul care coordonează activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism în cadrul UAT Municipiul Iași, pentru aplicarea amenzilor contravenționale (cuprinse între 1.000 și 10.000 lei).

Suspecților li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019. (g4media.ro)

Articolul precedentPe fondul creșterii prețurilor și a inflației, salariul mediu net a crescut totuși în februarie cu 10% față de acum un an
Articolul următorEDITORIAL. Democrația în vremuri neobișnuite