Da, e urgență mare. E nevoie de legi. Însă e nevoie și de democrație, pentru că noi știm cum arată o pauză, o excepție de la democrație. Ultima pauză, la noi, a durat 51 de ani, scrie Libertatea.ro.

preluare din Libertatea.ro | autor: Patrick Andre de Hillerin

Apariția unor situații speciale, precum o pandemie provocată de un virus extrem de contagios, duce la soluții speciale. Democrația modernă este extrem de tânără, la scara istoriei, având doar puțin peste 200 de ani. 

Virusurile, din nefericire pentru noi, sunt mult mai vechi, se organizează și experimentează de foarte multă vreme, așa că nu e de mirare că au avans, că încă pot să ia prin surprindere medicina și, de asemenea, democrația.

Dar, orice s-ar întâmpla, nu putem, sub amenințarea unui virus, să renunțăm cu lejeritate la lucruri pe care le-am câștigat cu foarte mare greutate, după lupte deseori sângeroase. 

Nu putem să renunțăm la principiile de bază ale democrației doar pentru că ni se spune că altfel nu se poate. Din fericire, o arată exemplul atâtor țări democratice, se poate.

Președintele Klaus Iohannis a pus, marți, piciorul în prag, pentru că un proiect de lege care prevede modul în care se pot realiza izolarea și carantinarea nu este votat fără comentarii de către parlamentari. 

Parlamentul este, mai nou, vinovat pentru că, tot sub presiunea virusului, guvernul Orban a luat o măsură neconstituțională cu luni bune în urmă. Parlamentul are multe pete, multe bube negre, dar de data asta, nu are nicio vină.

Guvernul Orban, cel care a încălcat Constituția prin limitarea unor drepturi fundamentale prin ordine de ministru, OUG-uri sau hotărâri de guvern, a aflat pe 25 iunie de la Curtea Constituțională că măsurile carantinei și izolării nu se pot stabili decât prin lege pentru a fi constituționale. 

Momentul în care Guvernul trebuia să se apuce să lucreze

Așadar, verdictul CCR a fost pronunțat pe 25 iunie. 

În mod normal, în fix acea zi, Guvernul ar fi trebuit să se apuce să conceapă o lege prin care să prevadă clar, previzibil și transparent cum, când, cui, de către cine și pe ce perioadă se aplică izolarea, carantina și așa mai departe.

Dar nu, Guvernul, deși era vorba despre o treabă extrem de urgentă, nu s-a apucat de elaborarea legii cu pricina pe 25 iunie. Pur și simplu nu s-a apucat de treabă, deși, repet, era extrem de urgent.

Dacă s-ar fi apucat de treabă pe 25 iunie, probabil pe 1 iulie, când a apărut în Monitorul Oficial decizia CCR, ar fi putut propune un prim proiect de lege. Dar n-au propus pentru că, asemenea oricărui școlar puturos care trage mereu de timp, Guvernul a motivat că trebuia să citească motivația deciziei CCR.

A citit-o, nu știm câtă vreme, pentru că deja pe 3 iulie începuseră oamenii să iasă din spitale la cerere și nimeni nu-i putea opri, pentru că nu exista legislația necesară. Dar Guvernul a discutat legea abia pe 6 iulie, a trimis-o în Parlament pe 7 iulie, iar dezbaterile din Camera Deputaților au început abia pe 8 iulie.

Două săptămâni a pierdut Guvernul între decizia CCR și trimiterea proiectului de lege în Parlament.

Parlamentul, după gândirea președintelui, trebuia să se execute instantaneu și să voteze fără comentarii legea gândită de specialiștii Guvernului Orban.

Am înțeles, ne grăbim, sunt situații speciale, urgente. Nu avem timp să lăsăm o lege în dezbatere publică, nu avem timp să respectăm tot traseul unei legi. Dar nici chiar așa.

Nimeni și nimic nu-i dă dreptul președintelui Klaus Iohannis să pună virusul la tâmpla Parlamentului și să ordone marțial: “Votați!”. (sursa)


Citeşte întreaga ştire: Democrație cu virusul la tâmplă | Președintele nu poate obliga Parlamentul să se grăbească pentru cât a lenevit Guvernul


Articolul precedentAproape jumătate din cazurile active de COVID-19 s-au pierdut în statisticile oficiale!
Articolul următorCoronavirusul provoacă paralizie (la PSD) și reacții antidemocratice (la PNL)