„ROMO: De la Producător direct la Consumator” este afacerea, unică în România, a unui cuplu de braşoveni, care facilitează transferul bunătăţilor de la producătorii locali la clienţii lor. Şerban şi Cosmina au conceput un proiect de antreprenoriat social care a reuşit să creeze un nou obicei de a face cumpărăturile.

Grupul numără peste 20.000 de consumatori şi aproape o sută de producători de legume, paste, brânzeturi, pui eco, păstrăv, care preiau comenzi, apoi le distribuie de două ori pe săptămână în cadrul unor evenimente gen târguri găzduite în mall-uri din Braşov şi Cluj. 

Producători îşi lansează ofertele săptămânale pe grupul de Facebook dedicat proiectului iar clienţii, dintre cei peste 20.000 de membri, comandă printr-un comentariu la postarea producătorului.   

Ulterior, se întâlnesc într-o anumită zi, timp de 30 minute sau o oră, pentru predarea şi primirea comenzilor într-un punct de întâlnire.  

„Am organizat 37 de evenimente la Brasov şi opt la Cluj. Avem două locaţii, marţi şi joi, la Braşov, şi două locaţii, marţi şi joi, la Cluj. Am generat încasări de peste 1 milion de lei pentru producatori. Urmează deschideri la Iaşi şi Bucureşti, luna următoare, după care la Sibiu, Timişoara, Buzău şi Constanţa, pana la sfârşitul anului”, declară Şerban Dinu, antreprenor.

”ROMO: De la Producător direct la Consumator” a reuşit ca în doar câteva luni să creeze un nou obicei de a face cumpărăturile şi chiar să aducă producătorii locali aproape de consumatorii lor. E un sistem foarte avantajos, atât pentru producători cât şi pentru consumatori.  

„Acum şase luni, eram eu singură într-o parcare şi aveam un grup de aproximativ 500 de membri. Acum sunt peste 60 de producători, peste 24.000 de membri în grupuri dedicate Braşovului şi Clujului. Avem peste 12.000 de comenzi onorate prin grupurile noastre”, spune Cosmina Dinu, antreprenor.   

Cosmina Dinu spune că, iniţial, a pornit mişcarea ROMO pentru a-şi creşte o piaţă de desfacere pentru produsele proprii din Ferma de Păsări Păşunate, pe care familia sa o deţine lângă municipiul Buzău. Ulterior, a descoperit oportunităţi de marketing şi comunicare pentru producătorii din grup şi pregăteşte terenul pentru a creşte şi în alte oraşe.

Soţii Dinu (foto sus) spun că proiectul lor oferă avantaje mari micilor producători. Acesta are posibilitatea de a-şi comercializa marfa în avans printr-o modalitate extrem de simplă şi pragmatică. Interacţionează direct cu clientul. Practic, într-o singură oră, producătorul îşi poate comercializa marfa fără să aibă nevoie de oameni de vânzare, standuri plătite sau alte costuri de infrastructură sau tehnologie.  

Totodată, prin comercializarea directă, are contact direct cu clientul final care îi oferă constant feedback şi satisfacţie prin interacţiunea directă. Poate participa sau nu la o întâlnire ROMO, în funcţie de programul personal sau disponibilitatea producţiei.  

Pentru consumatori, de asemenea, există o serie de avantaje, spun iniţiatorii comunităţii. ”Aceştia îşi pot comanda produsele de la mai mulţi mici producatori, dintr-un singur loc, într-un mod extrem de eficient şi simplu folosind Facebook, o platformă gratuită, familiară şi extrem de populară, oricând, de oriunde, de pe orice dispozitiv conectat la internet”, declară Cosmina Dinu.

Iniţiatorii proiectului explică de ce grupul nu este o piaţă volantă. În primul rând, toate tranzacţiile au loc pe grup între fiecare producător şi clienţii interesaţi. În cadrul întâlnirilor are loc strict predarea comenzilor pre-comandate pe Facebook.  

Din aceste motive modelul este în completă legalitate şi nu necesită niciun fel de avize sau autorizaţii speciale. Din punct de vedere al măsurilor de prevenţie împotriva răspândirii SARS-COV2, avem următoarele reguli: toată lumea cu mască, producătorii îşi mai pun şi mănuşi, le reamintim constant şi la început implicăm şi voluntari care să-i atenţioneze, deşi publicul este unul educat, limităm pe cât posibil tranzacţiile cash, mai mulţi producători având POS mobil”, explică Şerban Dinu.  

Clienţii au satisfacţia că îşi pot cunoaşte într-un mod personal şi direct producătorii şi comunitatea de oameni co-interesaţi de consumul şi producţia de hrană sănătoasă, produsă local.   

Toate acestea sunt posibile fără să li se impună vreo comandă minimă, costuri de transport de la fiecare producător în parte, şi pot alege în fiecare săptămână ce varietate şi cantitate doresc fără să fie condiţionaţi de un coş sau pachet predefinit. (adevarul.ro)

Articolul precedentMai puțini români vor avea Prima Casă în 2021. Guvernul a tăiat un sfert din sumă, comparativ cu 2020
Articolul următorReacțiile șoferilor, după ce miniștrii au renunțat la mașini de „Vinerea Verde”: „Lăsați-mă cu exemplele lor. Ipocrizie”