Guvernul a decis să retragă ordonanța de urgență prin care salariile unor bugetari urmau să crească cu până la 50% începând din luna august, după ce Consiliul Economic și Social a decis că măsura ar fi discriminatorie. Drept urmare, toți bugetarii vor primi până la urmă o majorare de salarii, dar cu diferența de un sfert până la grila din 2022, conform surselor Economedia.

UPDATE Ministerul Muncii a pus în dezbatere publică un nou proiect de ordonanță de urgență, prin care majorează, din luna august, salariile tuturor bugetarilor cu un sfert din diferența dintre salariul prevăzut pentru anul 2022 în legea salarizării bugetare și cel din luna decembrie 2021.

Noul proiect de ordonanță de urgență nu mai include creșterile salariale de 25%, respectiv 50% pentru unii angajați din ministere și care lucrează cu fonduri europene.

Știrea inițială

La începutul lunii august, Ministerul Muncii a pus în dezbatere un proiect de ordonanță care majora din august salariile tuturor bugetarilor care nu se află în prezent pe grila din 2022 prevăzută de lege, adică la nivelul maxim salarial prevăzut de legea salarizării. Aceștia urmau să primească o diferență de un sfert din cât le mai lipsea până la nivelul din 2022 al salarizării. Totodată, proiectul venea cu noi majorări salariale, tot din august, pentru angajații din ministere și cei care lucrau cu fonduri europene, unele creșteri fiind de până la 50%, chiar din această lună. Executivul nu preciza care era impactul bugetar ale acestor creșteri salariale.

Iar Consiliul Economic și Social a decis că măsura ar fi discriminatorie, deoarece doar o parte din angajații bugetari primesc aceste creșteri salariale de până la 50%.

Și celelalte instituții care nu beneficiau de creșterea suplimentară prin această ordonanță ar fi depus de asemenea amendamente pentru a primi majorări.

Drept urmare, coaliția de guvernare a decis să retragă ordonanța și să le ofere tuturor angajaților bugetari doar diferența de un sfert până la grila din 2022.

Articolul precedentŞofer bănuit că şi-a ucis iubita într-un accident cumplit pe care l-ar fi provocat intenţionat, în Nojorid
Articolul următorIoan Mang: Din păcate pentru orădeni și pentru bihoreni, aceasta este adevărata eficiență a conducerii “liberale” a Consiliului Județean Bihor!