Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat că, în urma unei discuţii avute luni cu şeful Corpului de control al Guvernului, instituţia se va autosesiza cu privire la respectarea legislaţiei privind publicarea datelor legate de numărul de teste COVID efectuate pe fiecare judeţ.

“Am avut o discuţie cu şeful Corpului de control în această dimineaţă. Se autosesizează să vadă dacă au fost respectate toată legislaţia, avizele dacă au fost luate şi vom vedea”, a declarat Florin Cîţu, luni, la Parlament, întrebat despre un comunicat al Ministerului Sănătăţii referitor la “remedierea” unor chestiuni legate de publicarea datelor privind efectuarea de teste COVID la nivelul fiecărui judeţ.

Întrebat, la ce avize se referă, premierul a explicat: “Este vorba despre publicarea unor informaţii care ţin de mai multe instituţii şi atunci, natural, trebuia să existe avizul şi acelor instituţii”.

Ministerul Sănătăţii a făcut săptămâna trecută, vineri, precizări cu privire la procesul de transparentizare a datelor publicate pe pagina data.gov.ro.

“Datele cu privire la teste nu au fost extrase integral din aplicaţia Corona Forms. Acest proces de transparentizare a datelor pe pagina data.gov.ro este automat şi, deoarece a fost lansat ieri (joi, 4 martie – n.r.), există încă provocări tehnice care sunt în curs de soluţionare. Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) lucrează în acest moment la modificarea modalităţii de exportare a datelor, care vor fi actualizate în cursul zilei de astăzi (vineri, 5 martie – n.r.) “. (sursa)

Testările puține garantează scenariul verde. Unele judeţe s-au înroşit, în timp ce altele se meţin veşnic verzi.

Chiar dacă ne confruntăm de mai bine de un an cu acelaşi virus, strategiile au fost diferite. Unele judeţe s-au înroşit, în timp ce altele se meţin veşnic verzi. Diferenţa, se plâng autorităţile din judeţele cu rată de infectare mare, o face numărul de teste efectuate. În timp ce unii testează 70-80% din populaţia judeţului, alţii doar se fac că testează şi rămân tot timpul în scenariul verde.

Conform datelor publicate și supuse verificării acum, Bihorul se afla recent pe locul 10 în țară, la mare distanță de locul 9, Sibiu și la mică distanță de locul 11, Satu Mare. La acea dată, în Bihor, se realizau 461 de teste! În 2 martie au fost testați 363 de bihoreni, în 3 martie, 418, iar în 4 martie au fost testate 479 de persoane, pentru un total de doar 1721 de teste!

Articolul precedentIohannis a semnat Acordul prin care România ÎMPRUMUTĂ peste 4 miliarde de euro de la UE
Articolul următorO grefieră de la Tribunalul Bihor ar fi falsificat acte pentru înmatricularea a 34 de mașini, fără plata taxei de poluare