Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenționare cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă în nouă județe din nord-vestul țării.

Atenționarea meteorologică intră în vigoare joi, la ora 22.00 și este valabilă până sâmbătă, la ora 10.00.

În intervalul menționat, în Crișana, Maramureș și în nord-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină, iar cantitățile de apă vor depăși, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, local 25…30 l/mp și pe arii restrânse, 40…50 l/mp.

Este vorba de județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bihor, Cluj, Bistrița-Năsăud, Arad, Alba și Hunedoara.

Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi vineri și în Banat, restul Transilvaniei și jumătatea de nord a Moldovei, iar sâmbătă în cea mai mare parte a țării.

Articolul precedentAvertizare hidrologică și în Bihor!
Articolul următorMinistrul Boloș: Metroul va face din Cluj al doilea oraş cu un milion de locuitori din România