Cunoscutul expert în ambulanțe și manevre Raed Arafat, escrocul sentimental care a furat inimile numeroaselor guverne, va fi prezent în această seară, la emisiunea „Românii au Talent” pentru a impresiona juriul și chiar și țara cu un nou număr de interdicții. Surse din mediu ne spun că acesta ar putea încerca-o din nou pe aia cu „pensionarii la cumpărături între orele 12-14”, dar nu sunt excluse surpize, scrie Timesnewroman.ro.

BihorNews crede că Arafat ar trebuie, desigur, însoțit și de șefii săi, cei care, de fapt, decid, Cîțu și Voiculescu!

Juriul va fi format, ca de obicei, din oameni care probabil se pricep la „talent”, „muzică” și, de ce nu, „pademie”, adică Andi Moiescu, soțul doamnei cu vaccinurile, Andra, cântăreața care a bucurat inimile copiilor de acu 20 de ani la fel de mult precum Marele Magician și încă unu. Ca să intre direct în finală Arafat va trebui să-i impresioneze și pe Smiley sau Bartoș, alți oameni care se pricep la impresii.

Guvernantul fantomă nu a precizat dacă măsurile anunțate vor fi în vigoare sau nu, ci doar că le va prezenta. După care, dacă populația va sta cuminte și va zice „e bine, că doar așa putem să-i oprim pe ceilalți”, va vorbi cu colegii din Guvern și le va da drumul pe piață, încheie Timesnewroman.ro.

Articolul precedentElon Musk, pregătit să pună cipuri în creierele oamenilor. Maimuță cu implant se joacă uimitor pe monitor!
Articolul următorUn cost inacceptabil! De ce să acceptăm ceea ce s-a întâmplat ieri noapte la Spitalul Foișor?