Ca un uliu grăbit, Dacian Cioloș se rotește pe deasupra Cotroceniului. Iohannis e aproape mort politic, mandatul său aduce tot mai mult cu un convoi de înmormîntare. Așa că Dacian și-a desfăcut aripile – una de la SIE, cealaltă de la protectorii francezi – și planează, cu ghearele rășchirate, spre alegerile din 2024.

Ca și Iohannis, e plin de merite politice. A contribuit la marea victorie a PSD asupra liberalilor din 2016, după ce a dat bir cu fugiții în campania electorală. Tot ca Iohannis, a fost lansat (cu lansatorul generalilor) pe o traiectorie politică mult mai înaltă decît valoarea lui personală. Rotativa Serviciilor, adică mecanismul prin care președinții României sînt alternați după incompetență și vulnerabilitate, indică o astfel de succesiune.

Cioloș a apărut din neant pe agenda turnătorului Băsescu, cel care l-a pus peste noapte ministru la Agricultură și apoi l-a oferit Franței pentru poziția de comisar european din partea României. A servit cu devotament interesele agriculturii franceze, ca un bun recrut al școlii de masteranzi horticoli de la Montpellier. Asta se vede și în ziua de azi, ziua recunoștinței, cînd președintele Franței l-a pus șef peste grupul europarlamentar Renew Europe.

Cioloș s-a calificat pentru cariera politică încă din 1988, cînd făcea armata la Securitate și o păzea pe Doina Cornea la domiciliul ei forțat din Cluj. Virgil Ardelean, zis Vulpea, fostul șef al UM Doi Și-Un Sfert și ruda sa din Zalău, l-a smuls din spirala băutorilor de pișat a lui Gregorian Bivolaru și i-a găsit un alt serviciu.

Graba cu care Cioloș se pregătește să înhațe postul în care Iohannis mai are de dormit patru ani întrece cu mult calitățile lui reale. Care sînt ele, pînă la urmă? Păi, afirmații despre sine, propagandă a presei de sistem și sforărit peste hotare.

Cioloș e cel mai absent politician din România. E mai absent chiar și ca Iohannis, care, dacă n-ar fi schiul și PSD-ul, nu s-ar găsi alte dovezi că există. Se vede că procesul său de fabricație respectă rețeta folosită cu succes în 2014 și 2019.

Rămîne de văzut dacă poporul român, în lupta sa pentru standarde tot mai joase, va reuși să se abțină de la a vota iar un nimic împachetat în vorbe, așa cum a făcut în patru rînduri deja, înțepenind România la picioarele unui sistem care o fură și o ține pe loc. (catavencii.ro)

Articolul precedentCadrele medicale ies în stradă! Protest din cauza bugetului de AUSTERITATE făcut de Cîţu
Articolul următorDe la cititori. Mă uit la ei cum se uită la cel ce muncește…