digi24.ro: Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Marcel Ciolacu, a declarat, marţi, în cadrul evenimentului Romania Start-Up Revolution, ediţia IV, de la ASE, că au ambiţia ca de acum înainte să forţeze investiţii anuale de 10% din PIB şi mai au o prioritate a guvernării care începe în iunie, şi anume să demareze în România o Revoluţie a Start-up-urilor. „Să punem o miză de miliarde de euro din fonduri naţionale şi mai ales din bani europeni pe potenţialul vostru extraordinar”, a completat el. Ciolacu a mai spus că este un adevăr istoric că atunci când stânga a guvernat, în ultimii 20 de ani, s-au adoptat cele mai importante politici publice în favoarea antreprenorului român. 

„Mă bucur să fiu astăzi printre tineri, într-un mediu atât de dinamic şi de valoros precum Academia de Ştiinţe Economice, una dintre cele mai importante resurse de inteligenţă şi creativitate ale ţării! Am toată convingerea că, peste foarte puţini ani, dintre cei aflaţi astăzi pe băncile ASE-ului vor apărea următorii antreprenori de talia lui Dragoş Anastasiu sau Dragoş Petrescu. Ei au avut de parcurs un drum lung şi anevoios pentru a clădi businessuri atât de solide, dar sunt convins că foarte mulţi dintre voi veţi arde etape şi veţi face acest salt într-un interval mult mai scurt”, a arătat Marcel Ciolacu. 

El a precizat că „multe dintre ideile bune legate de IMM-uri care s-au adoptat şi aplicat în România, inclusiv în ultimul an şi jumătate de guvernare, sunt în mare măsură meritul lui Florin Jianu”, președinte al Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici si Mijlocii din România. 

„Iar o contribuţie la fel de importantă i se datorează unui alt om extrem de valoros, care ştiu că ne urmăreşte astăzi… Este un camarad adevărat, nu-i voi pronunţa numele, ci îi voi spune atât: Îţi mulţumesc pentru încăpăţânarea şi tenacitatea cu care m-ai pisat până am asimilat un adevăr istoric fundamental. Anume că, în toate momentele de criză sau recesiune, din istoria îndepărtată şi până la Marea Criză din perioadă interbelică sau, mai recent, în criza din 2008-2012 şi în situaţia actuală, soluţia structurală este una singură: investiţiile publice”, a a arătat Ciolacu. 

Preşedintele Camerei Deputaţilor a afirmat că „investiţiile publice înseamnă nu doar investiţiile făcute de stat în infrastructură, dar şi cele făcute în oameni şi companiile româneşti, în capitalul uman al României, investiţii în oameni tineri şi mai ales în ideile de afaceri pe care le aveţi deja sau care încolţesc în mintea voastră”.  „Dacă am reuşit să investim în 2022, an cu crize suprapuse, aproape 7% din PIB în economia românească şi în firmele antreprenoriale româneşti, în special în IMM-uri, avem ambiţia ca de acum înainte să forţăm investiţii anuale de 10% din PIB! 

Şi mai avem o prioritate a guvernării care începe în iunie, o prioritate care vă priveşte în mod direct pe toţi tinerii aflaţi astăzi în sală, ca şi pe cei care ne urmăresc în direct pe Facebook. Vrem să demarăm în România o Revoluţie a Start-up-urilor! Să punem o miză de miliarde de euro din fonduri naţionale şi mai ales din bani europeni pe potenţialul vostru extraordinar! Să vă provocăm să fiţi creativi şi îndrăzneţi! Să construim un întreg ecosistem în care tinerii antreprenori şi noile tehnologii să producă un uriaş salt calitativ al economiei noastre care să pună o presiune uriaşă şi pe stat: să-l oblige să alerge mai repede, să se digitalizeze mai rapid, să răspundă mai alert nevoilor societăţii!”, a spus Ciolacu. 

El a continuat: „Ştiu că poate asemenea idei care ies din gura unui lider de stânga poate că vi se par surprinzătoare. Însă, fără să vreau să generez vreo polemică, este un adevăr istoric că atunci când stânga a guvernat – şi mă refer la ultimii 20 de ani – s-au adoptat cele mai importante politici publice în favoarea antreprenorului român! Am ambiţia de a duce acest drum mai departe şi de a demonstra alături de dl Jianu şi în parteneriat cu toţi oamenii de afaceri importanţi ai României, că putem fi un model european în materie de noi programe şi de volum al finanţărilor în sprijinul afacerilor de tip start-up”. 

„Vă îndemn, aşadar, să vă implicaţi şi să luaţi absolut toţi banii, toate miliardele pe care statul le va pune la bătaie pentru tinerii antreprenori! Până la ultimul cent! Scrieţi-vă proiectele de afaceri, fiţi gata să vă deschideţi firme start-up şi participaţi la toate programele pe care le vom lansa! Fiţi cei care vor genera în această ţară o revoluţie antreprenorială fără precedent în istoria noastră modernă! Acesta ar fi cel mai bun mod de a ne arăta nouă, celor trecuţi de 50 de ani, că putem să ne retragem liniştiţi fiindcă ţara este pe mâinile voastre bune”, a precizat Ciolacu în discurs. (sursa)

Articolul precedentMeteorologii anunţă frig până la jumătatea lunii mai, după care temperaturile vor fi cele specifice perioadei
Articolul următorÎncepe Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023. Cum se face înscrierea pe platformă