Direcția Generală de Evidența Persoanelor va începe de la 1 iunie, testarea sistemului digital, pentru obținerea documentelor de stare civilă.

Certificate de naștere, căsătorie, deces, sau divorț, toate vor exista online pe un server, și vor putea fi accesate din orice județ. Este o etapă importantă, către dispariția birocrației în România.

Șase luni trebuia să aștepte un român din străinătate pentru copia unui certificat de naștere. Cererea era preluată de consulat, care o expedia prin poștă Direcției Generale de Evidența Persoanelor, care la rândul ei o trimitea în județul unde există actul original. O lună avea de aşteptat şi un român din țară care avea nevoie de un document din alt judeţ. De la 1 ianuarie, timpul de aşteptare va fi redus la cel mult 3 zile. În unele cazuri, documentele vor putea fi obţinute instant, promit responsabilii.

Cătălin Giulescu, directorul DEPABD: „În ultimii trei ani de zile am realizat digitizarea actelor din arhiva de stare civilă întocmite în ultimii 100 de ani, începând cu din 1921. Suntem în proces de recepție. Până acum am recepţionat 40%, totalitatea lor 82 de milioane de acte de stare civilă.”

Toate documentele trebuie să fie certificate. Adică să fie verificate copiile digitale cu cele de pe hârtie. Asta se va întâmpla când cineva solicita actul. La următoarea solicitare, documentele de stare civilă se emit pe loc oriunde există o conexiune la internet, iar românii le vor putea primi inclusiv pe telefonul mobil.

Cătălin Giulescu: „Cetăţeanul va avea acces de la distanţă, după ce se va autentifica în sistemul informatic, va avea acces pentru obţinerea acestor certificate de stare civilă.”

Sistemul va putea fi accesat de autorităţile care acum le cer românilor certificate de naştere, de căsătorie, divorţ sau deces, astfel încât vom scăpa de multe drumuri. De exemplu, pentru schimbarea buletinului vom avea nevoie doar de actul casei. Problema este ca în cel puţin 15 comune din ţară nu există nici acum conexiune la internet.

Legea care permite digitalizarea actelor de stare civilă a intrat în vigoare și mai prevede că persoanele condamnate penal sau cu interdicție de călătorie, nu mai pot să își schimbe numele. Totodată românii nu vor mai putea să le pună copiilor la botez mai mult de 3 prenume, întrucât viitoarele documente de identitate au un număr limitat de caractere. (sursa)

Articolul precedentȘeful OMS cere companiilor farmaceutice să reducă preţurile pentru tratamentul Covid
Articolul următorCare sunt cele mai mari probleme ale elevilor din România după ce termină liceul şi cum i-ar putea ajuta școlile postliceale pe tineri să îşi găsească drumul în viaţă