În contextul masacrelor din Serbia vecină, a apărut și în România întrebarea firească: ce regim au armele letale, la noi? Câte sunt și cine poate deține legal o armă cu glonț? 

În România, în afară de militari și de cei care au făcut armata pe vremuri, când era obligatorie, puțini oameni au pus vreodată mâna pe o armă letală.

De ce? Pentru că regimul armelor cu glonț este extrem de restrictiv. Dacă nu ești vânător, magistrat, demnitar, fost polițist, militar sau dacă nu umbli cu valori, nu ai aproape nicio șansă să obții permis de armă cu glonț, numită de apărare și pază.

Sau mai există posibilitatea de a practica tirul într-un poligon autorizat, cu armele celor care au aceste centre.

În România sunt deținute legal aproape 73.000 de arme letale, majoritatea de vânătoare și puțin peste 41.000 de arme neletale.

Vorbim, în comparație cu Serbia vecină, de un număr extrem de mic. În urma războaielor din fosta Iugoslavie, populația deține acolo între 2,7 și 3,4 milioane de arme de foc, majoriatea deținute în mod ilegal. Practic, după America și Yemen, în Serbia sunt cele mai multe puști și pistoale în mâinile civililor, ceea ce nu este cazul și în România.

În România au fost eliberate, doar anul trecut, 5.833 de permise de armă, dar în cazul a 2.931 de persoane au și fost anulate, pentru că nu au respectat legea.

În total, la finalul anului trecut, 113.811 persoane fizice aveau voie să dețină arme. Pentru un permis de port armă doritorul trebuie să completeze o cerere cu datele personale, motivul pentru care solicită autorizarea și tipul de armă pe care o va ține în casă.

Apoi, dacă cererea este aprobată de autoritățile statului, urmează să fie depuse alte documente la dosar, precum: cazier judiciar, certificat medical, aviz psihologic, certificat de absolvire a unui curs de instruire teoretică și practică în domeniul armelor și munițiilor și permis de vânătoare unde este cazul.

Comisar-șef șef Adrian Dinu-șeful Direcției Arme și Substanțe periculoase: „Legislația românească prevede niște condiții pentru deținerea portului și folosirea acestor arme general valabile cu mențiunea că pentru arme letale avem niște cerințe speciale, respectiv o calitate de vânător, o calitate de antrenor sportiv, pentru activitățile sportive și pentru pază și apărare o calitate publică. Odată ce ai obținut permisul de armă, acesta este valabil până la următoarea perioadă în care se poate aplică viza, adică 5 ani.”

Minorii, cei cu probleme psihice sau alte afecțiuni care pot pune viața în pericol, dar și cei care au antecedente penale, nu au voie să poarte şi să folosească arme. Persoanele care au o armă letală trebuie să anunțe imediat sau în maximum 24 de ore poliția dacă armă a fost pierdută sau furată.

Din 2020, țara noastră s-a înscris și într-un program implementat la nivel internațional prin care a fost îmbunătățită coordonarea între diferite acțiuni și inițiative în lupta împotriva traficului de arme.

Ofițer din Portugalia:”Portugalia crede că acesta este primul pas spre o lume nouă, pentru că acest proiect va crește posibilitatea de a schimba informații între noi și acest lucru va ajută să combatem traficul cu arme de foc.”

Doar anul trecut, în România au fost înregistrate 4.500 de sesizări legate de folosirea armelor.

Responsabilii au confiscat peste 3.000 de arme de foc, 370.000 de cartușe de diferite calibre, 500 de kilograme de explozivi și peste 100 de tone de articole pirotehnice.

Sursa: Pro TV

 

Articolul precedentThe Guardian: Cei mai bogați oameni nu sunt neapărat și cei mai inteligenți. Rezultatul unei ample analize sociologice
Articolul următorMinistrul Sănătății vine mâine la Oradea