Lactatele nu vor mai putea fi etichetate ”Produs Românesc” decât dacă sunt produse din materii prime obținute 100% în ferme din România, în timp ce produsele cu adaos de grăsimi vegetale vor fi etichetate și vândute separat.

Inscripționarea pe eticheta laptelui și a produselor lactate a sintagmei ”Produs Românesc” dacă produsul nu este obținut pe teritoriul național din materii prime de bază provenite în proporție de 100% din ferme din România va fi interzisă, scrie Profit.

De asemenea, produsele cu adaos de grăsimi vegetale vor fi realizate și comercializate separat de cele lactate și etichetate corespunzător.

Nerespectarea noilor norme va atrage sancțiuni severe, care vor merge până la interzicerea activității firmei în cauză, prevede un proiect legislativ adoptat de Parlament, prin votul final al Camerei Deputaților.

Care este definiția produsului agroalimentar românesc

Noile prevederi se vor aplica operatorilor economici înregistrați la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și care comercializează produse lactate prin rețelele comerciale.

Prevederile nu se aplică producătorilor agricoli, persoane fizice ce obțin produse agricole în propria fermă/gospodărie, care depășesc necesarul de consum propriu și sunt destinate vânzării pe piață.

Potrivit legii, ”prin produs agroalimentar românesc se înțelege produsul obținut pe teritoriul național din materii prime de bază provenite în proporție de 100% din fermele din România și are inscripționat pe etichetă drapelul României”. 

Sursa: StirilePROTV

Articolul precedentGuvernul a aprobat construcția noului stadion / Investiție de aproape 100 de milioane de euro / Arena va avea 18.000 de locuri
Articolul următorAnunțul oficial RAR despre anvelopele obligatorii pe timpul iernii