Record pe piața de export a cerealelor. România a vândut peste 10 milioane de tone în afara UE. Suntem pe locul trei între statele membre, conform economica.net.

România a exportat în acest an peste 19% din cantitatea totală de cereale vândută peste granițele UE de către statele membre, adică peste 10 milioane de tone. Este un record al ultimilor cinci ani. Suntem pe a treia poziție, după Franța și Germania. La porumb, suntem lideri de piață.

“2019/2020 a fost unul dintre cei mai buni ani la exportul de cereale care a fost susținut de disponibilitatea de marfă din România, precum și de cererea și prețurile bune din piața internațioanală. Cantități importante de porumb au fost exportate și în interiorul UE. De asemenea, s-a reușit deschiderea de noi piețe în Filipine și Tailanda”, apreciază și analiștii diviziei de agribusiness a ING.

În 2019, fermierii români au cultivat cu cereale de 5,4 milioane de ha şi au obținut o producţie de 29,5 milioane de tone. (sursa)

Articolul precedentLegea și Constituția nu poartă mască. Să le muim!
Articolul următorCioloş șterge pe jos cu PNL: Guvernul să termine cu amatorismele și să scrie legi corecte. România nu arată a țară care poate controla pandemia