Cazul Buhnici ne arată două lucruri: avem un public mare, care nu mai acceptă libidinoșenie și sexism de doi bani, adică o veste foarte bună; dar avem un întreg popor de „elite” care se agață cu gheruțele de vremurile în care erai bărbat dacă agresai o femeie. Dacă nu mă credeți, citiți postările lui Teodor Baconschi.
Cel mai amuzant argument din toată dezbaterea e cel cu responsabilizarea companiilor care-i dau bani. Sexismul nu e parte din valorile unor multinaționale. Și, atunci, se întreabă unii naivi bine-intenționați, de ce le dau bani unor influenceri din ăștia?
Răspuns: e prima oară? Nu era unul care vorbea de viol cu minori și era plătit de companii care vând cereale, băuturi energizante sau electrocasnice? Alt răspuns: le dau bani pentru că seamănă fix cu ei, se vede din ce reclame își fac, din ce imagine a produsului propun.
Gunoiul ținut ascuns sub preș
E plin de sexism și în corporații. De body-shaming (blamarea felului în care arată corpul unei persoane) nu mai zic. Numai că nu se discută. Nu se discută nici despre ce pățește o proaspăt angajată tânără într-o corporație, nici despre încurajarea anumitor tipare de „aparență sexy corporate” în lumea respectivă, mai ales prin jurul marelui CEO. Au fost câteva încercări de mărturii tip „me too” în zona publicitară românească, dar totul s-a fâsâit rapid, tocmai pentru că e o ordine macho vopsită în „occidentalism”
Se vorbește despre tipare sexiste mai ales la bugetari (știți scenariul: femei promovate prin primării și ministere pentru cum arată, nu pentru ce calificări au). Însă sexismul, ca și corupția, pare că nici nu există în zona privată.
Buhnici și mulți alții știu că asta e realitatea din spatele unei aparențe de progresism și valori: prin companii, ăia care le dau banii sunt fix niște gherțoi ca și cei ca el. Atât pot, atât îi duce mintea, ei susțin campanii publicitare sexiste făcute parcă în anii 60, ei au susținut multe alte vedete care spun tot ce le vine la gură (că doar e YouTube), doar ca să prindă public și mai mare. Și le iese – agresiunea macho face vizualizări
Discursul public e plin de clișee „defensive”. Vai, dar ce a spus bietul Buhnici, dar ce au făcut greșit băieții ăia de la pizzerie care dădeau femeilor note pe stradă, dar ce a zis rău Dana Budeanu când îndemna bărbații adevărați să-și mai bată femeile etc.? Pe scurt, ni s-au înmuiat bărbații, nu sunt din ăia numai fibră, care să dea cu tigaia de perete când intră în casă.
O lume plină de închipuiți
Dacă e să vorbim în termeni de „tărie” și „moliciune”, eu n-aș observa decât că puterea financiară și executivă e încă la o păturică de ciocoi care au rămas cu creierul blocat prin anii 90. Iar influencerii și toți propagatorii discursului cu „femeia trebuie să fie ca o minoră” nu fac decât să pupe tălpile acestei ciocoimi triste, pline de budeni, buhnici și alți închipuiți, antreprenori cu mintea-tabloid. Nu e nicio tărie să dai unui public comod, care vrea să se hlizească aiurea fix ce dorește. Asta nu este decât stoarcerea banilor prin barbarie de pe net.
Unii au spus că vine inflația sau vine războiul peste noi, iar noi discutăm despre declarații ofensatoare la adresa femeilor. Păi, mi se pare un subiect foarte bun fix în acest context. Vremurile de criză economică aduc imediat în față barbarii îngrozitoare, tratarea copiilor sau a femeilor, sau a bărbaților fără bani ca pe niște mărfuri aduce a discursuri de interlopi livrate de CEO corporatiști sau de politicieni.
Influencerismul este știința de a te face preș în fața clientului. Mai preș decât o bună parte din ziariștii de pe vremuri care luau bani pentru șantaj sau laude. Acum nici nu se mai înțelege de ce nu e OK să fii animator de produs și să te dai jurnalist. Banul să curgă!
Limbajul libidinos se împletește armonios cu agresiunea. Adică văd că omul care spunea despre Elena Udrea că face mari eforturi să nu-i cadă pradă farmecelor, despre Teodor Baconschi e vorba, e acum iritat că sunt atacați băieții de la o pizzerie care dădeau note trecătoarelor și le adresau diverse onomatopee. Cică „nu e un rău cuantificabil”.
Ba e cuantificabil de-mi vine să vomit când văd un TIR-ist cum claxonează femeile de pe marginea drumului. Aici nu mai e vorba de „inocența bărbătească”, aia de nu se poate stăpâni să arunce câteva vorbe scabroase de control către orice e de sex feminin.
Vestea bună
Ne-am lăsat concetățenii în beznă, i-am educat din ce în ce mai puțin, deci sexismele, rasismele vin valuri-valuri. Însă există și un contracurent, venit, culmea, tot din zona culturii populare. Toată corectitudinea politică plasată prin filme, prin politici publice, toate au început să capete efect. Vorbiți cu tineri de 15-20 de ani și veți vedea că mulți au radarul discriminării gata format.
De aia a pățit-o și Buhnici și o vor păți din ce în ce mai mulți și din clienții lor. Pentru că lumea se schimbă, pentru că glumele nesărate cu celulita femeilor nu mai amuză decât oameni care n-au mai văzut un film, un serial de 30 de ani. Pentru că chiar în corporațiile conduse de tot felul de „știe-tot” (bărbați sau, da, femei, că și ele pot fi sexiste influențate de un mediu toxic), lucrătorii tineri care vin vor fi din ce în ce mai scârbiți de dumele șefului educat să hărțuiască femei. Până și în curentul stand up comedy, băieți și fete altfel foarte slobozi la gură sunt din ce în ce mai atenți cu discriminările.
Am intrat pe TikTok, unde numai festivalul progresismului nu este, și Buhnici e linșat și acolo. Pentru că un limbaj ca ăla e perceput ca agresiv și stupid chiar și de multă lume care n-a dat prea mult pe la școală, dar a învățat să simtă că aceste lucruri sunt nepotrivite – fie că s-a plimbat mai mult prin Europa, fie va fi văzut filme corect-politice pe care le tot blamează elitiștii că sunt teziste. Sunt teziste, dar asta nu înseamnă întotdeauna ceva rău.
Vestea proastă
Mulțimea de reacții împotriva acestor declarații tip Buhnici constituie deci o veste bună. Vestea proastă e că astfel de progrese pot fi oricând întoarse pe dos. E de ajuns să vezi câți afaceriști, influenceri, machiști fac o șaorma cu de toate: să fim oleacă sexiști, oleacă nesimțiți, că atunci ne place publicul.
Bătălia nu e câștigată, nici vorbă. Chirăieli și văicăreli sunt cu duiumul: vai, ne sunt castrați bărbații, nu mai pot și ei să pună o mână pe fund în tramvai sau să zică una de dulce fetei de-a VIII-a! Oricât de mult ar fi crescut valul progresist, el luptă cu un reacționarism feroce, susținut de toți ăia care se cred „normali” și „păstrători de tradiții” de bullying. Tradițiile sunt în general păstrate de ăia care au abuzat în numele „obiceiurilor” și „normalității”.
Văd și cât de sexist e discursul omului ne-influencer, fie că lucrează pe șantier sau la patiserie. Știu cât e de lucru aici. Acești oameni trebuie să audă lecții despre sexism într-un limbaj simplu, fără ocol: chiar vrei s-o claxoneze pe fii-ta spre școală toți libidinoșii, e ok așa?
Însă Buhnici reprezintă altceva: aroganța celor care se și cred vârful înțelepciunii și al afacerismului pe aceste plaiuri. Este dovada vie că, dacă tot freacă un smartphone și vorbesc cu experți crypto, unii încep să se creadă vârful de lance al progresului. Nu e niciun progres. E nesimțirea ălora cu bani de la care se infectează și atârnători precum Buhnici. Deci ce avem de făcut întâi și întâi, se pare, e să ne educăm liderii marilor companii, marii influenceri, că altfel te trezești că propun vreo lege despre cum poți să-ți cumperi nevastă minoră prin aplicație.
Citeşte întreaga ştire: Dacă tot e scandalul Buhnici, să vorbim și despre hărțuirea din corporații sau despre ce scriu zilele astea unii dintre intelectualii noștri
