Un grup de 10 proprietari de terenuri din zona Cheriu, afectați de modul grosolan în care Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor, a trasat viitorul traseu al inelului rutier metropolitan, exact prin mijlocul holdelor, fără a ține seama de lege, de situația din teren, de planurile și doleanțelor oamenilor, îi cer acestuia să revadă planul și vin cu o contrapropunere, mai puțin costisitoare pentru buget, dar și mai justă.

sursa

Ca precizare, inelul rutier metropolitan este doar o denumire pompoasă pentru un biet drum de ocolire, cu doar o bandă de circulație pe sens, exact ca și strada ce trece printre case în Oradea și e denumită, tot pompos, drum expres.

De altfel, Ioan Mang, președintele PSD Bihor, în calitate de vicepreședinte al CJ Bihor, a venit primul cu ideea unui drum cu două benzi de circulație pe sens, nu doar unul, care ar fi evitat problemele create acum de varianta lui Ilie Bolojan, fiind finanțat prin POIM și ocolind inclusiv localitatea Alparea.

O parte dintre proprietarii afectați s-au aflat azi la fața locului, cu ocazia unei conferințe de presă transmisă live și organizată de vicepreședintele PSD Bihor Florian Sîrca, alături de consilierii județeni PSD Sergiu David și Florian Oros, cu sprijinul fostului jurnalist orădean Claudiu Someșan. Aceasta poate fi urmărită integral aici.

Proprietarii afectați au transmis și o petiție către conducerea CJ Bihor și către toți consilierii județeni, în care reclamă repetate încălcări ale legii dar vin și cu o nouă propunere de traseu, mult mai bine întemeiată decât cea impusă de Ilie Bolojan.

Iată ce solicită cetățenii:

Subsemnații semnatari ai prezentei, toți proprietari de terenuri cu sau fără construcții situate în intravilanul localității Cheriu, comuna Oșorhei și totodată persoane potențial prejudiciate prin modalitatea de stabilire a traseului de realizare a viitoarei lucrări ce poartă denumirea Inel rutier metropolitan Oradea, vă adresam prezenta

CERERE – DE REALIZARE/APROBARE A UNUI TRASEU ALTERNATIV

Privind investiția – Inel rutier metropolitan Oradea, in concret va solicitam ca pe raza localitatii CHERIU, jud. Bihor acest inel sa fie realizat exclusiv in extravilanul localitatii, fara afectarea zonei de intravilan respectiv a proprietatilor noastre!

Menționam ca, la formularea prezentei cereri, avem in vedere incidenta in speta a dispozitiilor regasite la art. 24 si 25 din OG 43/1997 modificata, potrivit carora “La proiectarea, execuţia şi intervenţiile asupra drumurilor se va ţine seama de categoriile funcţionale ale acestora, de traficul rutier, de siguranţa circulaţiei, de normele tehnice, de factorii economici, sociali şi de apărare, de utilizarea raţională a terenurilor, de conservarea şi protecţia mediului şi de planurile de urbanism şi de amenajare a teritoriului, aprobate potrivit legii, precum şi de normele tehnice în vigoare pentru adaptarea acestora la cerinţele pietonilor, cicliştilor, persoanelor cu handicap şi de vârsta a treia.

Art. 25 Documentațiile privind proiectarea construcției, reabilitarea şi modernizarea drumurilor se întocmesc cu respectarea planurilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism, cu avizele prevăzute în normele metodologice”.

Totodata apreciem ca trebuie sa fie avute in vedere si dispozitiile art.37 din OG 43/1997 modificata, potrivit carora “(1)Pentru descongestionarea traficului în localităţi, protecţia mediului şi sporirea siguranţei circulaţiei pe reţeaua de drumuri expres, drumuri internaţionale «E» şi drumuri naţionale se realizează variante ocolitoare, situate, de regulă, în afara intravilanului localităţilor, pe baza studiilor de trafic”.

In consecinta, trebuie avut in vedere, la momentul stabilirii variantei de traseu ce poate fi omologata, inclusiv in aceasta etapa de aprobare a studiului de fezabilitate, PUG-ul localitatii Cheriu, dat fiind ca – zona in care este preconizata realizarea inelului metropolitan a fost catalogata drept una rezidențiala, in cadrul careia se pot edifica doar case unifamiliale cu regim redus de inalțime, zona în care traficul este redus, iar siguranța circulatiei poate fi grav afectata.

Insistăm să aveți în vedere că textele de lege anterior enunțate sunt încălcate întrucat, prin varianta propusă, pe de o parte, șoseaua metropolitană ar traversa o zonă intravilană din Cheriu, care anterior, prin documentații de urbanism, a fost catalogată drept rezidențială, iar de altă parte, ar fi afectată și siguranța circulației dat fiind că zona rezidențială presupune un trafic redus având un anumit specific, complet incompatibil cu cel al unei variante ocolitoare metropolitane, totodată ar fi afectată legislația specifică privind protecția mediului – prin poluarea excesivă rezultată din traficul pe care îl va deservi acest inel ocolitor.

Subsemnatii semnatari, am intocmit prin mijlocirea unor experti in domeniu si o varianta alterantiva, avantajoasa din punct de vedere economic, prin care propunem ca in zona aferenta localitatii Cheriu, inelul metropolitan sa fie realizat exclusiv in extravilan.

Menționăm că acest TRASEU ALTERNATIV PROPUS DE NOI este cu aproximativ 700ml mai lung decât cel regăsit în propunerile supuse aprobării CJ, însă dat fiind că se realizează exclusiv în extravilan presupune costuri de despăgubire – pentru proprietățile necesar a fi expropriate – mult inferioare, astfel că în final costurile ce vor fi suportate de beneficiar sunt sensibil egale, fapt pentru care bugetul alocat investiției nu va fi modificat substanțial.

Mai aratam ca varianta anexata sau un alt traseu propus de proiectant care sa vizeze extravilanul localitatii Cheriu, ar conduce la respectarea drepturilor si libertatilor noastre legitime si ar fi pe placul intregii comunitati ai caror reprezentanti sunteti si dumneavoastra.

Precizăm că formulăm prezenta cerere având în vedere dispozițiile Legii 52/2003 modificată privind transparența decizională în administrația publică, OG 43/1997 modificată, Legea 544/2001.

Articolul precedentBolojan versus Olanda! Vă place ce vedeți? Locuitorii din Cheriu cer dreptate și ajutor!
Articolul următor1,09% este rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Bihor în luna mai