Judeţele Bihor, Timiş, Suceava, Iaşi, Giurgiu, Olt, Vaslui şi Neamţ au primit cei mai mulţi bani pe PNDL 1 şi 2, a declarat Septimius Pârvu, reprezentant al Expert Forum, miercuri, la lansarea raportului “Cum reparăm PNDL?”, citat de oradeaindirect.ro.

Potrivit documentului, între aprilie 2015 și decembrie 2020 au fost semnate contracte cu autorități locale pentru 11.753 de proiecte, dintre care 4.511 în PNDL 1 și 7.242 în PNDL 2. În prima etapă au accesat proiecte 2.331 de UAT-uri, iar în PNDL 2 un număr de 2.908 UAT-uri, fără a lua în calcul consiliile județene.

Județele care au primit cei mai mulți bani din cele două etape ale programului au fost Bihor (1,5 miliarde), Timiș și Suceava (1,4 miliarde), Iași, Giurgiu, Olt, Vaslui și Neamț, cu câte 1,3 miliarde.

Datele furnizate de MDLPA arată că 5.989 de proiecte sunt finalizate din punctul de vedere al deconturilor, iar pentru 5.124 avem și informații privind anul finalizării (pentru restul se specifică doar procentul 100%). Alte aproape 3000 sunt finalizate în procent de peste 50%

Cele mai multe fonduri au fost direcționate către comune, adică 72%, mediul rural fiind urmat de consiliile județene cu 15%. (oradeaindirect.ro)

Articolul precedentOrașele din România cu aerul cel mai curat. NU! Nu deschideți fereastra…
Articolul următorSTUDIU: Cum văd românii pandemia? Până când suntem luați de proști de ”autorități”, nimic nu va funcționa!