COVID-19 a fost de la început o epidemie, dar și o afacere a statelor: în spatele Romwine & Cofee, câștigătoarea anonimă a licitației supraevaluate în valoare de 12 milioane de euro pentru 1,4 milioane de măști, stă Sanimed. Iar Sanimed este reprezentantul părții române în construcția unei fabrici de medii de cultură inaugurate recent în Emiratele Arabe Unite. La câteva zile după inaugurarea fabricii, prințul moștenitor Mohamed Bin Zayed a discutat cu Ludovic Orban despre “cooperararea bilaterală” în pandemia COVID-19 dintre România și Emirate.

De trei luni, oamenii de afaceri Cătălin Hideg și Cristi Burci veghează realizarea fabricii de medii de cultură, stând în Abu Dhabi, după cum a povestit chiar Burci într-un dialog cu Libertatea. “Dar nu mă ridicați atât de sus, că m-ar fi onorat să discute despre investiția noastră prințul MBZ și premierul Orban, însă nu e cazul”, a spus Burci.

Cert e că, folosind o parte din cele 10 milioane de euro plătite de emiri pentru fabrica realizată în mai puțin de 100 de zile, “Sanimed a cumpărat măștile pentru personalul din spitale noastre, în loc ca statul român să dea avansul”, a explicat Gloria Rusu. Ea e mâna dreaptă a lui Hideg și femeia care a întocmit documentele ambelor afaceri: din Abu Dhabi și din Giurgiu.

Banii din Abu Dhabi s-au făcut apoi bani românești, scoși din bugetul IGSU la suprapreț, după cum arată calculele de piață și așa cum neagă ferm cei de la Sanimed și partenerul lor aflat acum în Emirate.

Acum câteva zile, Curtea de Conturi a anunțat procurorii, căci au descoperit că, la cererea lui Raed Arafat, Armata a plătit 8 curse aeriene speciale pentru Sanimed, în valoare de 149.000 de euro, deși prin contract transportul era treaba firmei.

“Măriți prețurile!”. Așa sună ordinele nervoase din aceste zile, transmise pe linia Abu Dhabi – București de la patronul Cătălin Hideg către omul său de încredere, Gloria Rusu.

Citeşte întreaga ştire: Banii firmei-paravan a bucătăresei din Giurgiu, care a vândut măști la suprapreț, au venit din Abu Dhabi, sub steagul “cooperării” anunțate de Orban și de prințul Emiratelor!

Articolul precedentMulte cadre medicale, implicate în lupta cu coronavirusul, încă aşteaptă stimulentul de 2.500 de lei promis de Guvern
Articolul următorCel mai mare număr de contestații la bacalaureat din ultimii șase ani. Peste 60.000 de lucrări vor fi corectate din nou!