Administraţia Fondului pentru Mediu lansează vineri cea de-a doua sesiune de înscriere a primăriilor locale în Programul Iluminat Public. Perioada de depunere a cererilor de finanţare în aplicaţia informatică, împreună cu documentaţia aferentă, începe în 30 decembrie 2022, ora 10:00 şi se va încheia în 31 ianuarie 2023, ora 23:59 sau până la epuizarea bugetului.

„Având în vedere faptul că în prima etapă a programului, fondurile alocate au fost solicitate integral, criza energetică cu care ne confruntăm în această perioadă, cât şi interesul deosebit la nivel naţional acordat de către unităţile administrativ-teritoriale pentru accesarea proiectelor care vizează eficientizarea consumului de energie, am emis o dispoziţie de organizare a unei noi sesiuni de înscriere în cadrul programului”, se arată în comunicatul AFM.

Conturile create şi utilizate pentru înscrierea în cadrul Programului privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public aferente sesiunii din anul 2021 şi 2022 rămân valabile şi pot fi accesate pentru depunerea cererilor de finanţare în cadrul Programului privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public. Suma alocată sesiunii de finanţare este de 500.000.000 lei.

Finanţarea se acordă în funcţie de categoria unităţii administrativ-teritoriale, după cum urmează:

a) pentru comune cu o populaţie de până la 5.000 de locuitori – maximum 1.000.000 lei

b) pentru comune cu o populaţie de peste 5.001 de locuitori – maximum 2.000.000 lei;

c) pentru oraşe – maximum 3.000.000 lei;

d) pentru municipii de rang 0 – municipiul Bucureşti – maximum 50.000.000 lei

e) pentru municipii de rang I – maximum 6.000.000 lei;

f) pentru municipii de rang II – maximum 5.000.000 lei”.

Finanţarea se acordă în procent de maximum 100% din cheltuielile eligibile ale unui obiectiv de investiţie şi în limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare categorie de solicitanţi.

Articolul precedentSfatul medicului cu privire la cum să bem de Sărbători. Prima regulă: un pahar de apă la un pahar de alcool / ”Cheia este să rămâi bine hidratat şi să nu forţezi rapid, unul după altul, paharele de băutură”
Articolul următorCel mai agresiv val de viroze din ultimul deceniu a umplut spitalele. Se așteaptă declararea epidemiei de gripă