Răzvan Cherecheş, profesor de sănătate publică la Universitatea Babeş-Bolyai, din Cluj-Napoca, a explicat în ce măsură trebuie să dezinfectăm produsele şi alte obiecte cu care venim în contact pentru a ne proteja de COVID-19.

În urmă cu un an, se dezinfecta totul din cauza noului coronavirus, de la suprafeţe, la străzi, clanţe şi inclusiv produse alimentare. Mai are sens să facem asta? Este întrebarea legitimă pe care o pun mulţi oameni şi la care specialiştii încearcă să dea un răspuns.

„Pentru cei care nu lucrează sau vizitează des spitalele ori alte instituţii de sănătate răspunsul este cel mai probabil că nu, dar spălaţi-vă pe mâini”, a concluzionat profesorul de sănătate publică de la UBB, Răzvan Cherecheş, într-un clip pe Facebook.

Şansele să ne infectăm cu SARS-CoV-2 în urma atingerii unor suprafeţe sunt foarte mici, susţine specialistul:

„La începutul epidemiei, când s-au luat probe de pe suprafeţe, paturi, mese, clanţe din spitale şi din alte zone s-a găsit ARN de virus. Problema este următoarea: ARN-ul de virus supravieţuieşte în mediu exterior, dar are viabilitatea foarte scăzută. A putut fi ţinut în viaţă în condiţii de laborator. Probabilitatea de infecţie cu COVID-19 de pe suprafeţe este extrem de scăzută: ar trebui să lingă clanţa o persoană infectată, iar tu să atingi imediat cu mâna clanţa şi s-o bagi apoi în gură ca să te infectezi. Chiar dacă probabilitatea luării virusului de pe suprafeţe este foarte redusă, spălarea pe mâini previne 100% probabilitatea de infecţie de pe suprafeţe”. (adevarul.ro)

Articolul precedentFranța cere menținerea MCV pentru România. S-au făcut și pași înapoi față de anii anteriori!
Articolul următorUn deputat USR îi transmite lui Dan Barna că e „dus cu dibla”