Așa cum se știe, în Oradea, colectarea selectivă a deșeurilor este sfântă… Asta pentru că, spre deosebire de alte orașe, care nu dau bani ca să fie selectate în tot felul de topuri europene, dar care sunt mai civilizate, noi nu avem tehnologia care le-ar permite operatorilor de salubritate să separe ei, în părți componente (plastic, metal, sticlă, etc.), deșeurile orădenilor.

Cei care nu reușesc să selecteze după cum le cântă Primăria și operatorul unic de salubritate, primesc avertismente, amenzi, sau sunt supuși oprobriului public! Doar că…

Mai mulți cititori de la mai multe blocuri de pe strada Alexandru Odobescu ne-au adus în atenție faptul că, DE LUNI DE ZILE, le este imposibil să selecteze deșeurile, pentru simplul motiv că ușile de la punctele de colectare nu doar că nu se mai închid, dar sunt și lăsate larg deschise de către angajații de pe camioanele RER.

Oamenii spun că s-au plâns administratorilor blocurilor, care au semnalat situația, în mod repetat și către operatorul de salubritate și către Primărie, dar de luni de zile problema a rămas, avertismentele au curs și, probabil, urmează amenzi, în condițiile în care locatarii nu au nicio vină și niciun control!

Astfel, orădenii de pe strada respectivă bănuiesc că, de fapt, angajații RER ar fi în cârdășie cu anumite persoane care, de voie de nevoie, caută toată ziua prin gunoaie. Dar asta nu explică decât o parte a problemei.

În mai multe puncte de colectare din oraș, cele de pe Odobescu nefiind singulare, ușile respective nu se pot închide pur și simplu. De luni de zile. La început, susțin administratorii asociațiilor de proprietari, RER a dat vina pe firma care a instalat panourile solare care alimentează mecanismul cu cartelă de acces. Apoi, după săptămâni în care nu s-a rezolvat nimic, angajații RER au blocat pur și simplu mecanismele, așa cum s-a întâmplat pe strada Odobescu, astfel încât porțile sunt mereu deschise și orice efort de colectare selectivă este anulat! Iar unii indivizi, se pare, vin de la mare distanță pentru a-și deversa gunoaiele proprii unde găsesc porți deschise!…

Așa că, de luni de zile, cu știința și în văzul tuturor, selectarea se face pe loc de către persoane necunoscute, unele sărmane, iar locuitorii de pe străzile respective privesc și așteaptă neputincioși o acțiune, cât de mică, din partea Primăriei. De luni de zile!

Articolul precedentCât a plătit Primăria Oradea, și nu a spus, pentru nominalizarea la UN titlu de cea mai buna destinație turistica europeană? (FOTO)
Articolul următorCazul România vs fraţii Micula, cu o miză de 9 miliarde de lei, a ajuns pe masa Comisiei Europene: Bruxelles sesizează Curtea de Justiţie a UE pentru a face lumină