Un doctor rezident din Cluj a făcut semipareză după ce i-a fost injectat serul. Aceasta este a doua reacție severă adversă din România, prima fiind înregistrată ieri.

Un medic din județul Vâlcea, vaccinat, joi, cu doza de rapel, a suferit o paralizie temporară facială, transmit reprezentanții Ministerului Sănătății. În prezent, starea doctoriței este bună.

Ministerul Sănătății a fost informat, joi, de către reprezentanții Institutului Național de Sănătate Publică – Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile despre o reacție adversă rară, respectiv paralizie temporară facială, după administrarea celei de a doua doze de vaccin BioNTech Pfizer (Comirnaty), conform Mediafax.

„În acest moment, pacienta se află într-o stare de sănătate bună, iar rezultatele analizelor nu arată modificări patologice”, spun reprezentanții MS.

Medicul care a suferit paralizia temporară facială are 32 de ani.

Potrivit MS, reacția adversă avută, potrivit prospectului vaccinului BioNTech Pfizer (Comirnaty), este una rară, care se manifestă și la alte tipuri de vaccinuri. (sursa)

Articolul precedentUngaria vrea să înceapă vaccinarea cu Sputnik V săptămâna viitoare
Articolul următorRegulile pentru începerea școlii, aprobate. Ce nu au voie să facă copiii