Centrul de vaccinare de tip drive- through din parcarea ERA Shopping Park a fost închis după nici 6 săptămâni de funcționare – scrie printreranduri.net. Trebuie să recunoaștem este o contra-performanță remarcabilă care spune totul despre „succesul” campaniei de vaccinare!

Centrul de la ERA face parte din compania mai puțin „selectă” a celor 11 centre de imunizare din țară unde activitatea a fost sistată începând din această săptămână. În alte 127 programul a fost redus (inclusiv în mai multe centre din județul Bihor), iar 70 de fluxuri de vaccinare au fost închise. Aceasta, în condițiile în care în circa jumătate dintre ele, centrele erau folosite la mai puţin de jumătate din capacitate.

În ceea ce privește succesul „autorităților” din România de a-i convinge pe oameni să se vaccineze, Cîțu, Arafat și ceilalți apostoli ai vaccinării au ajuns în situația ridicolă de a cere Comisiei Europene suspendarea livrărilor de doze noi.

Față de cele peste 7 milioane de doze de vaccin care urmau să fie livrate în luna Iunie, la solicitarea „autorităților” române, doar 2,6 milioane de doze vor mai ajunge. Adică doar o treime! Practic, Guvernul lui Cîțu are astăzi pe stoc un surplus de vaccinuri cu care nu mai știe ce să facă și a fost nevoit să refuze noile livrări. De aceea, a cerut doar o cantitate foarte mică față de cât estimase inițial! De aceea nimeni dintre „autorități” nu mai vorbește despre obiectivul de a avea 10 milioane de vaccinați până în Septembrie!

Concluzia este una cât se poate de evidentă: implicarea vedetelor Cîțu, Arafat și a celorlalți miniștri din Guvernul de „dreapta” a reușit să compromită definitiv campania de vaccinare!

Conform presei centrale, din cele aproape 15 milioane de doze de vaccin primite, în România sunt înregistrați la ora actuală doar 4.245.251 de persoane vaccinate cu ambele doze și 335.382 cu o singură doză (15.06.2021). În ritmul actual, tare mă tem că obiectivul de 10 milioane de persoane vaccinate nu va fi atins niciodată! (printreranduri.net)

Articolul precedentUDMR va numi urmatorul Avocat al Poporului. Cine ar putea s-o inlocuiasca pe Renate Weber
Articolul următorRenate Weber, explică de ce a fost revocată: Am atacat OUG (dată noaptea!) care permitea acces la bani spitalelor private. Acum se pregătesc să încerce din nou