Patru suspecţi au fost reţinuţi de către procurorii DIICOT Oradea după ce, în urma unei percheziţii, s-a descoperit că au înfiinţat o cultură de canabis pe şase hectare, într-o zonă montană izolată din Bihor.

La faţa locului au fost descoperite peste 2.600 de plante în diferite stadii de dezvoltare.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de DIICOT Oradea, în cursul lunii iunie, suspecţii au achiziţionat un teren în judeţul Bihor, în suprafaţă de peste 60.000 de metri pătraţi, în scopul înfiinţării culturii de canabis, “într-o locaţie izolată, muntoasă şi greu accesibilă, înconjurată de pădure”.

Miercuri, procurori DIICOT şi poliţişti de la Serviciul Antidrog – Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea au pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, “identificând la locaţia respectivă două solarii de mari dimensiuni, amenajate în vederea cultivării plantelor de canabis, prevăzute cu sisteme de irigare şi ventilaţie, în care se aflau 2.628 de plante de canabis, în diferite stadii de dezvoltare”.

Masa vegetală, în greutate de 203 kilograme, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

De asemenea, într-o anexă a imobilului percheziţionat, a fost identificată o încăpere special amenajată pentru uscarea plantelor de canabis.

“În aceeaşi locaţie au fost identificate echipamente specifice de ventilaţie, sisteme de irigat, hidrofoare, sisteme de iluminat, dispozitive specifice de reglare a temperaturii şi PH-ului din apă, fertilizatoare, cântare electronice de precizie, precum şi alte aparaturi specifice în cultivarea plantelor de canabis”, se arată în comunicat.

Ulterior, au mai avut loc trei percheziţii în Oradea, la imobilele deţinute de trei dintre cei patru suspecţi, în urma cărora au fost identificate şi ridicate sume de bani în valută şi lei (10.945 de euro, 19.800 de lei), cântare electronice de precizie precum şi mai multe telefoane mobile.

În cursul zilei de joi va fi sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi cu propunere de arestare preventivă a inculpaţilor, pentru o perioadă de 30 de zile, pentru trafic de droguri de risc. (sursa)

Articolul precedentCât valorează munca neplătită a femeilor din România: peste 140 de ore pe lună de spălat, gătit, îngrijit copii (VIDEO)
Articolul următor”Raport CNAIR”. Anul ăsta s-au construit 10 km de autostradă și 70 de vile